Ministrul Finantelor considera ca economia Romaniei va lua un avans de peste 3%, iar incasarile bugetare vor depasi prognozele

Darius Valcov

Economia Romaniei va inregistra, in 2015, un avans de peste 3 procente, iar incasarile la buget vor depasi nivelul prognozat in proiectul bugetului de stat, aflaft vineri in dezbatere in Parlament. Aprecierile ii apartin ministrului Finantelor, Darius Valcov.

“Nu cred in cresterea economica de 2,5% (pe care este fundamentat proiectul bugetului — n. r.) anul viitor sub nicio forma, in sensul in care nu am cum sa cred intr-o crestere sub 3% (…). Cred foarte mult ca vom avea venituri peste cele prognozate (…) Ma bazez si pe conformarea la plata si pe actiunile ANAF si pe o crestere economica mult mai mare decat cea prognozata”, a spus Valcov, la Palatul Parlamentului.

Nivelul veniturilor bugetare pentru anul 2015 a fost subiectul pe care autoritatile romane nu au ajuns la un acord in cadrul negocierilor recente cu Misiunea comuna a Fondului Monetar International (FMI) si Comisiei Europene, in proiectul de buget fiind prevazut un nivel mai prudent pentru incasarile bugetare pentru anul viitor, care insa pot fi ajustate ulterior in functie de evolutia din prima parte a anului.

Mondo News iti recomanda si: Ce spun analistii financiari despre economia Romaniei

Veniturile suplimentare pe care autoritatile le asteapta pentru prima parte a anului 2015 ar putea fi utilizate pentru promovarea unei reduceri de TVA din a doua jumatate a anului 2015, fie o reducere pe ansamblu a cotei de 24%, fie o reducere de la 24% la 9% pentru anumite categorii de alimente — carne, legume-fructe.

“Daca vom avea patru miliarde de lei in plus in primul semestru (venituri bugetare colectate suplimentar fata de nivelul prognozat — n.r.), optiunea mea este de a opera o reducere pe ansamblu a cotei de TVA, dar decizia se va lua in Guvern. Decizia primului ministru este prioritara, eu va trebui sa-l conving”, a declarat, vineri, pentru Agerpres, ministrul Darius Valcov.

Daca incasarile suplimentare vor fi mai mici, a adaugat oficialul MFP, spre exemplu de un miliard de lei, atunci ar putea fi compensat integral impactul reducerii TVA la carne (pentru al doilea semestru din 2015 — n. r.).

Mondo News iti recomanda si: Bugetul de stat pe 2015, adoptat de comisiile de buget-finante, dupa un maraton de dezbateri

Valcov a precizat ca impactul reducerii TVA la carne, de la 24% la 9%, este de 1,6 miliarde lei pe un an, iar la legume-fructe de 0,9 miliarde lei. Oficialul MFP a aratat ca o decizie privind reducerea TVA nu poate fi anuntata mai devreme de aprilie — mai, pana cand nu vor fi centralizate datele oficiale pe primul trimestru din 2015.

In cazul unei reduceri pe ansamblu a cotei de TVA este de 2,2 miliarde lei pe an pentru fiecare punct procentual de TVA care se reduce. Pentru ultimul semestru din 2015, impactul ar fi de un miliard de lei pentru fiecare punct procentual care s-ar reduce din cota de TVA.