Minnesota face implozie. Decizie fără precedent în 164 de ani! Între timp, Trump are declarații halucinante

Minnesota se află pe un butoi de pulbere care este foarte aproape să explodeze după revoltele violente care au avut loc imediat după uciderea lui George Floyd de câțiva polițiști din Minneapolis. În același timp, președintele Donald Trump continuă postările halucinante pe Twitter. 

Guvernatorul statului Minnesota, Tim Waltz (foto, în dreapta), a anunțat sâmbătă că va mobiliza ”în totalitate” Garda Națională, adică în jur de 2500 de soldați. O decizie fără precedent în cei 164 de ani de existență a acestei forme militare. „Situaţia din Minneapolis nu mai are legătură în niciun fel cu omorârea lui George Floyd, ci cu atacarea societăţii civile, inocularea fricii şi perturbarea marilor noastre oraşe”, a spus Walz.

Citește și: Cine era George Floyd, omul a cărei moarte șocantă a aruncat America în haos

Jacob Frey, primarul orașului Minneapolis, a declarat, la rândul său, că manifestațiile din prezent sunt provocate de persoane care nu sunt rezidenți ai orașului.

Donald Trump continuă postările halucinante de pe Twitter

Între timp, președintele american Donald Trump continuă postările cel puțin ciudate de pe Twitter. Liderul de la Casa Albă a descris, cu mândrie, momentele când cetățenii americani, care protestau la Washington după uciderea lui George Floyd, erau loviți cu gaze lacrimogene și paralizante lansate de forțele de ordine.

„Secret Service a făcut o treabă foarte bună astă-noapte la Casa Albă. Nu doar că au fost niște profesioniști, dar și foarte calmi. Am stat înăuntru și le-am privit fiecare mișcare și m-am simțit foarte în siguranță. I-au lăsat pe ”protestatari” să țipe și să urle cât de mult au dorit, dar atunci când cineva a devenit prea îndrăzneț sau prea obraznic, l-au lovit tare – nici n-au știut ce i-a lovit. Linia frontului a fost înlocuită constant cu agenți proaspeți, ca prin magie. Grămadă mare, organizată profesionist, nimeni nu a fost nici măcar aproape de a rupe gardul.

Dacă ar fi reușit s-ar fi întâlnit cu cei mai feroce câini și cele mai sinistre arme pe care le-am văzut vreodată. Atunci, oamenii ar fi fost răniți foarte rău, cel puțin. Mulți agenți ai Secret Service abia așteaptă să intre în acțiune. «I-am pus pe cei tineri pe linia frontului, domnule, adoră să facă asta, e antrenament bun», a scris Donald Trump pe Twitter.

Sursa foto: washington post