MIRCEA COSMA, audiat la DNA PLOIESTI: Nici macar nu-l cunosc pe IULIAN HERTANU. UPDATE

MIRCEA COSMA, presedintele Consiliului Judetean Prahova, este audiat joi dimineata la sediul DNA Ploiesti. COSMA este anchetat sub control judiciar in dosarul cumnatului premierului VICTOR PONTA, IULIAN HERTANU, informeaza postul B1 Tv.

UPDATE 12.55: MIRCEA COSMA a dat declaratii timp de aproape trei ore in dosarul in care cumnatul premierului a fost arestat pentru deturnare de fonduri europene, la intrarea in sediul institutiei afirmand ca ”la momentul in care s-a tinut licitatia pentru lucrarile de canalizare din Comarnic, el se afla in spital”.

Ulterior, la iesirea de la DNA, MIRCEA COSMA a spus, raspunzand unor intrebari, ca nu-l cunoaste pe IULIAN HERTANU si ca presiuni cu privire la castigarea contractului de la Comarnic de catre SC Grossman se puteau face doar la Hidro Prahova. ”Nu l-am vazut in viata mea si nu-l cunosc”, a afirmat Cosma cu privire la IULIAN HERTANU.

Cumnatul premierului, IULIAN HERTANU, si omul de afaceri VLADIMIR CIORBA se afla in arest preventiv, acestia fiind urmariti penal intr-un dosar instrumentat de DNA Ploiesti, care vizeaza mai multe infractiuni, printre care si cea de deturnare de fonduri europene.

MIRCEA COSMA este acuzat de sprijinirea unui grup infractional organizat si folosirea influentei sau autoritatii in scopul obtinerii, pentru sine sau pentru altii, de bani, bunuri sau foloase necuvenite.

In acelasi dosar, directorul SC Grossman, ILIE DRAGAN, este arestat la domiciliu, in timp ce alte cinci persoane sunt urmarite penal sub control judiciar — deputatii SEBASTIAN GHITA si VLAD COSMA, presedintele CJ, MIRCEA COSMA, fostul consilier judetean, Mihail Coman si omul de afaceri Liviu Munteanu.

CITESTE SI: IULIAN HERTANU, cumnatul lui PONTA, a primit inca 3o de zile de AREST PREVENTIV 

In perioada 2011-2015, in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Prahova si presedinte al organizatiei judetene Prahova a PSD, iar ulterior vicepresedinte al acelui partid, MIRCEA COSMA a efectuat demersuri (interventii pentru numirea in functii a unor persoane, obtinerea de informatii confidentiale – activitati derulate direct sau prin intermediul consilierilor sai personali) la nivelul unor functionari ai S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. (societate la care Consiliul Judetean Prahova este actionar majoritar) si a exercitat presiuni (amenintari cu privire la inlocuirea din functie) asupra directorului general al societatii mentionate, pentru ca, prin prisma atributiilor de serviciu pe care acestia le aveau, sa determine atribuirea nelegala, catre Asocierea S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L., a contractului de lucrari avand ca obiect „Extindere retele de canalizare in orasul Comarnic”, iar pe parcursul derularii contractului, sa determine prelungirea termenelor de executie si efectuarea platilor in conditii de nelegalitate.

Sursa foto: adevarul.ro