MIRCEA DIACONU: DELTA DUNARII ar putea primi statutul de “PEISAJ CULTURAL UNESCO”

Vicepresedintele Comisiei pentru cultura a Parlamentului European, MIRCEA DIACONU, sustine ca DELTA DUNARII ar putea capata statutul de PEISAJ CULTURAL UNESCO, exprimandu-si insa, in acelasi timp, ingrijorarea cu privire la posibilitatea pierderii identitatii culturale a zonei.

Prezent la Murighiol, in timpul unei vizite de lucru in DELTA DUNARII, europarlamentarul MIRCEA DIACONU a declarat ca Rezervatia — zona aflata in patrimoniul mondial UNESCO — poate capata statutul de PEISAJ CULTURAL UNESCO daca localnicii doresc acest lucru. “Important este sa vrea doamna in varsta sa o trecem strada. Nu vrem sa o trecem chiar cu forta. Daca doamna (Delta Dunarii – n.n.) vrea sa o trecem strada, o vom trece repede”, a declarat joi, la Murighiol, europarlamentarul MIRCEA DIACONU, citat de Agerpres.

In opinia acestuia, liderii comunitatilor locale trebuie sa incurajeze populatia sa pastreze traditiile si mestesugurile, in context Diaconu anuntand ca doreste sa-i sustina pe actorii culturali care vor sa participe la Forumul cultural european ce se va desfasura in ultimul trimestru al anului.

Citeste si: FRUMUSETEA VULNERABILA a DELTEI DUNARII – reportaj THE NEW YORK TIMES

“Romania este aproape absenta la Forumul cultural european, un eveniment care se desfasoara o data la doi ani, iar pentru editia din acest an ne-am gandit sa-i sprijinim pe operatorii culturali romani care doresc sa participle”, a mentionat MIRCEA DIACONU.

Citeste si: https://mondonews.ro/?p=358560

El a anuntat totodata ca pe pagina sa web, luna viitoare, va publica oportunitatile de finantare pe care actorii culturali le pot accesa direct de la Comisia Europeana, precum si demararea proiectului on-line “Harta patrimoniului ranit” prin care se doreste promovarea siturilor importante. “Am vazut la Sulina niste cladiri minunate, dar nu stim ale cui sunt”, a afirmat europarlamentarul.

Citeste si: AVERTISMENT al specialistilor: DELTA DUNARII este VULNERABILA in fata SCHIMBARILOR CLIMATICE

In timpul intalnirii cu reprezentantii mass-media, MIRCEA DIACONU si-a exprimat ingrijorarea ca traditiile si mestesugurile specifice zonei se vor pierde. “Ma ingrijoreaza ca in Delta nu mai vad acoperisuri din stuf, case la nivel de arta plastica. Am vazut ieri (miercuri – n.n.), langa Primaria din Crisan, o casa cu acoperis din stuf, era de-a locului, dar era o casa parasita. Ma sperie lucrul acesta, pentru ca cineva va cumpara locul acela si va face ceva cu termopane”, a mai spus vicepresedintele Comisiei pentru cultura a PE.

De asemenea, el si-a exprimat admiratia fata de modul in care locuitorii Deltei traiesc in relatia cu natura, dar si ingrijorarea cu privire la depopularea zonei. “Felul de a trai al oamenilor din Delta in relatia cu natura care e puternica, excesiva, chiar violenta, care nu te iarta dispare odata cu ultimii batrani ai acestor locuri. Din pacate, tinerii nu vor continua sa traiasca la fel. Ne vom uita la carti postale cu Delta, asa cum ne uitam la ilustratele cu Ada-Kaleh, distrusa pe motive de eficienta si modernizare. (…) Mi-e teama de modernizarile agresive”, a mai spus deputatul Diaconu.

MIRCEA DIACONU s-a aflat in ultimele doua zile intr-o vizita de lucru si de documentare in DELTA DUNARII, joi dimineata fiind programata o intalnire cu reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale cu preocupari in problematica zonei. La intalnire au participat reprezentanti ai presei si cei ai Grupului local de pescarie durabila DELTA DUNARII.

Sursa foto: libertatea.ro