MIRCEA IONESCU-QUINTUS, OMAGIAT la 98 DE ANI in plenul Senatului

Presedintele de onoare al Partidului National Liberal (PNL), MIRCEA IONESCU-QUINTUS, care implineste miercuri 98 DE ANI, a fost OMAGIAT in plenul Senatului.

“Presedinte al Senatului, senator timp de doua mandate, un om care a dus flacara liberalismului timp de opt decenii, aniverseaza miercuri 98 de ani. Este vorba de presedintele de onoare al PNL, domnul Mircea Ionescu-Quintus. Aici, de la inalta tribuna a Senatului, doresc sa-i urez «La multi ani!» in numele umneavoastra, viata cat mai lunga, sanatate, fericire si va adresez si dvs. sa ajungeti la aceasta varsta venerabila ca reprezentanti ai partidelor pe care le aveti in spate”, a afirmat Octavian Motoc, viceliderul grupului PNL din Senat, potrivit Agerpres.

Vicepresedintele Senatului Ioan Chelaru i-a transmis “maestrului Quintus” aceleasi felicitari si urari de sanatate.

“Speram si in viata si in politica sa calcam pe urmele dumnealui si exemplul pozitiv care l-a reprezentat sa fie bine primit de catre noi toti, unii sa incerce chiar sa-l depaseasca”, a spus senatorul Ioan Chelaru, presedintele de sedinta al plenului de miercuri.

Scriitorul si omul politic MIRCEA IONESCU-QUINTUS s-a nascut la 18 martie 1917 la Cherson, in Crimeea (Ucraina), unde familia era refugiata.

MIRCEA IONESCU-QUINTUS, presedinte de onoare al PNL, a absolvit Liceul “Sfintii Petru si Pavel” din Ploiesti (1927 — 1934); este licentiat al Facultatii de Drept din Bucuresti (1938); specialist in drept si procedura penala.

Citeste si: MIRCEA IONESCU QUINTUS: Fuziunea PNL este o ZI IMPORTANTA pentru IARNA TARZIE a vietii mele

Avocat in Baroul de Prahova (1940—1987); consilier indrumator de avocati stagiari (1977 — 1985); profesor la catedra de Drept Constitutional si Administrativ la Facultatea de Studii Juridice a Universitatii de Inventica din Ploiesti (1991—1993).

Presedinte al Tineretului Liberal “Bratianu” din judetul Prahova si membru al Comitetului National al Tineretului Liberal (1945—1947).

Detinut politic, mai multi ani, in perioada regimului comunist.

A fost presedinte al Organizatiei judetene Prahova a PNL (1990 — 1993); in aceasta calitate, in perioada februarie — iunie 1990, a fost membru al CPUN, judet Prahova; vicepresedinte al PNL (1990 — 1992); presedinte al PNL (din 26 februarie 1993, pana in 17 februarie 2001); deputat de Prahova in prima legislatura postdecembrista, ales pe lista PNL la 20 mai 1990; vicepresedinte al Adunarii Deputatilor (18 iunie 1990 — septembrie 1991).

Citeste si: MIRCEA IONESCU QUINTUS are un mare regret legat de KLAUS IOHANNIS

Ministru al Justitiei in Cabinetul condus de Theodor Stolojan (16 octombrie 1991 — 19 noiembrie 1992).

La alegerile parlamentare din 3 noiembrie 1996 a obtinut un mandat de senator de Prahova iar la 27 noiembrie 1996, a fost ales vicepresedinte al Senatului. La 22 decembrie 1999 a fost numit presedinte interimar iar la 1 februarie 2000 a fost ales presedinte al Senatului; reales senator de Prahova in legislatura 2000-2004; presedinte de onoare al PNL (din 19 oct. 2002).

Este scriitor, presedinte de onoare al Uniunii Epigramistilor din Romania si membru al Uniunii Scriitorilor din Romania; autor al volumelor “Haz de necaz”; “Epigrame”, “Epigrame si epitafuri”; “Lacrima scoicilor”; “Cazul Dorin Condrea”; “Marturie mincinoasa”; “Citatie pentru un necunoscut”; coautor la numeroase culegeri de epigrame editate de Clubul “Cincinat Pavelescu” din Bucuresti si colaborari la reviste si publicatii, intre care: “Gluma”, “Pacala”, “Mitica”, “Urzica”, “Moftul Roman”, “Cronica Romana”, “Palatul de Justitie”.

Este membru a numeroase societati si asociatii culturale si in conducerea unora dintre acestea; presedinte de onoare al fundatiilor culturale “I.L. Caragiale” si “Nicolae Grigorescu” — Campina.

A primit Premiul “Cincinat Pavelescu” al Societatii Academice “Titu Maiorescu” (1992); Diploma de merit a Uniunii Juristilor din Romania (1991); Diploma de merit a Uniunii Juristilor din Romania (1991); Diploma Editurii “Romanul” pentru activitate parlamentara (1990); Premiul “Stefan Tropcea” — Braila (1989); Premiul “Cronica Romana” pentru activitate politica (1993); Premiul Asociatiei Umoristilor Romani pentru epigrama (1993) etc.

Este membru al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania; veteran de razboi, decorat in 1942 cu Ordinul “Coroana Romaniei” cu spade si panglici de Virtute Militara.

A primit in aprilie 2009 gradul de general de brigada in retragere din partea presedintelui Traian Basescu.

Este cetatean de onoare al oraselor Ploiesti si Orsova.

Este casatorit si are un fiu.

Sursa foto: cotidianul.ro