Mircea Vlasa, primarul din Pungesti, cercetat penal

Mircea Vlasa, primarul localitatii Pungesti,  este cercetat penal de Politie pentru modul in care acesta a intrat in posesia terenului concesionat Chevron.

Terenul a fost concesionat companiei americane in vedere explorarii gazelor de sist. Organele de ancheta suspecteaza ca ar fi vorba despre un schimb de terenuri intre comunele Pungesti si Ivanesti, care nu a mai ajuns in atentia Comisiei Judetene de Fond Funciar.

“La IPJ Vaslui a fost primita o sesizare, depusa de un cetatean din comuna Pungesti la Parchetul de pe Langa Curtea de Apel Iasi, prin care acesta solicita efectuarea de cercetari cu privire la legalitatea tansferului de proprietate pentru o suprafata de teren din comuna Pungesti.

In consecinta, politistii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de abuz in serviciu si fals in inscrisuri sub semnatura privata”, a declarat, marti, purtatorul de cuvant al IPJ Vaslui, Mihaela Straub.

Citeste si: Un nou protest fata de exploatarea gazelor de sist a avut loc, duminica, in judetul Vaslui

In acest caz a fost solicitat si sprijinul Corpului de Control al Prefecturii Vaslui.

“In prezent, se efectueaza un control de specialitate asupra activitatii desfasurate de Comisiile Locale de Fond Funciar Ivanesti si Pungesti, judetul Vaslui, pentru a se constata modalitatea de emitere a titlurilor de proprietate si punerea in posesie a terenurilor pe raza celor doua Comisii Locale de Fond Funciar”, a declarat prefectul judetului Vaslui, Radu Renga.

Mai multi cetateni din comuna vasluiana Pungesti au depus, in noiembrie, la DNA, o plangere impotriva primarului Mircia Vlasa, in care il acuza ca ar fi intrat ilegal in posesia unui teren situat pe teritoriul comunei, dupa ce ar fi aflat ca Chevron intentioneaza sa amplaseze sonde de explorare a gazelor de sist pe respectiva suprafata.