Mirel Rădoi a semnat cu Al-Tai! Se va ”duela” cu Cristiano Ronaldo

Mirel Rădoi, sătul de experiențele nefaste din România, a ales să se întoarcă în Golf. Fostul selecționer al României a semnat un contract, valabil pentru un an și jumătate, cu Al-Tai FC, formație aflată pe locul 9 în clasamentul din prima ligă a Arabiei Saudite.

Mirel Rădoi a fost deja prezentat de noua sa echipă, unde va avea, conform ultimelor informații, un salariu regesc de 1,2 milioane de dolari pe an. Pentru antrenorul în vârstă de 41 de ani aceasta va fi prima experiență, ca tehnician, înafara României.

Mirel Rădoi va lucra cu același staff pe care l-a folosit şi la Universitatea Craiova: Mihai Ianovschi, Vergil Andronache, Robert Tufişi şi Horaţiu Baciu. Rădoi l-a înlocuit la Al-Tai pe Pepa, un antrenor portughez care fusese numit la cârma echipei în iulie 2022.

Alți cinci antrenori români au mai stat pe banca tehnică a celor de la Al-Tai FC înaintea lui Mirel Rădoi: Liță Dumitru (ianuarie-mai 2000), Alexandru Moldovan (iulie 2002-ianuarie 2003), Doru Isac (iunie 2012-mai 2013), Liviu Ciobotariu (decembrie 2017-septembrie 2018) și Claudiu Niculescu (iunie 2019-octombrie 2019).

Sursa foto: Twitter / Al-Tai FC