Mirel Rădoi îi dă o replică dură lui Gigi Becali: ”Să nu uite că…..”

Selecționerul Mirel Rădoi i-a oferit o replică dură lui Gigi Becali după ce finanțatorul FCSB-ului l-a atacat după cele trei eșecuri consecutive înregistrate de naționala României cu Islanda, Norvegia și Austria, dar și pentru neconvocarea lui Florin Tănase și Dennis Man.

„Păi dacă iei trei bătăi, dacă iei trei bătăi… îl iubesc, că e finul meu, dar eu mă aşteptam ca Mirel să fie demn. Bă… fără Man, Coman şi Tănase n-ai ce căuta la naţionala României. Aia-i naţională? Păi dacă nu joci cu Tănase? Tănase e numărul unu. Man, Coman, Tănase, Olaru. Ăştia patru. Cu ei începi echipa naţională. După, mai vezi tu pe cine bagi”, a declarat Gigi Becali după meciul cu Austria.

Mirel Rădoi a explicat pentru jurnaliștii de la prosport.ro motivul pentru care nu l-a convocat pe căpitanul roș-albaștrilor. „S-a creat o întreagă tevatură cu Florin Tănase și am fost criticat de Gigi Becali. Am fost la luptă cu Cicăldău, Maxim, Răzvan Marin și am decis, alături de tot staff-ul, că e mai bine așa”, a declarat selecționerul de 39 de ani pentru sursa citată.

“M-a durut ce a zis Gigi Becali. Putea măcar să-mi întindă o mână…Să nu uite că în 2015 când am venit la FCSB, când m-a sunat să preiau echipa, am venit cu mare plăcere și fără niciun interes. Am lăsat totul pentru echipă: bani, mașini, soția era gravidă în cinci luni…Acesta e un gest de demnitate”, a continuat Mirel Rădoi.

“Când a fost cazul Valiza, l-am luat toți pe NU în brațe. Eu văd altfel demnitatea față de Gigi Becali. Eu și Olăroiu am fost singurii care am mers la el la pușcărie să-l vizităm fără a-i cere ceva. Chiar ne-a zis că apreciază asta, că toți doreau câte ceva de la el. Are un soi de disperare în el: înțelege că Steaua nu mai joacă în Europa și nu mai poate crește cota jucătorilor săi”, a concluzionat Mirel Rădoi pentru sursa citată.

„Acum 10-15 ani băteam echipe de la micul dejun. Cu Feroe, Malta sau Liechtenstein băteam cu 5-0 sau 7-0. Ne gândim că băteam cu 7-0, iar acum, după 20 de ani, batem cu 3-0. De ce? Pentru că ei și-au dat seama ce trebuie să îmbunătățească. Noi, în 20 de ani, am crezut că merge în continuare cu cartofi prăjiți și ceafă de porc. Nu am făcut nimic. Progresul nostru e foarte mic.

Da, și eu am crescut așa, dar când am plecat am încercat să văd ce se mănâncă. Am văzut cu ce au venit antrenorii la Steaua, Zenga, Olăroiu sau Protasov. Ne-au scos tot felul de mâncăruri și deserturi. De-asta am făcut performanță la Steaua. Au venit tot felul de antrenori care au văzut ce înseamnă să fii profesionist și cum trebuie să te adaptezi la fotbalul de afară”, a explicat Mirel Rădoi.

Sursa foto: sport