Mirel Rădoi le răspunde contestatarilor săi: ”Nu mi se pare normal!”

Ce spune selecționerul României despre meciul cu Norvegia din Liga Națiunilor

Mirel Rădoi a susținut sâmbătă o conferință de presă în care selecționerul echipei naționale a României a declarat că nu i se pare normal ca după trei meciuri să i se solicite demisia.

“După numai trei partide mi se cere deja demisia, nu ştiu dacă e cea mai bună soluţie, mai ales că suntem pe primul loc în grupa de Liga Naţiunilor. Poate a fost o zi nefastă, pentru staff-ul tehnic, pentru jucători, ştiu că toată naţia a dorit calificarea, dar nu s-a putut. Am senzaţia că uneori se aşteaptă un eşec sau semieşec pentru a ne lua de cineva”, a declarat Mirel Rădoi.

Selecționerul de 39 de ani a spus că nu a văzut o problemă de atitudine la jucători la meciul cu Islanda: “Nu am văzut jucători lipsiţi de atitudine. Dacă aş sta să ascult fiecare părere şi să pun în practică, atunci nu aş mai implementa ideile mele, ci aş face doar ce zic alţii”.

Mirel Rădoi a dezvăluit că va face schimbări în primul 11 pentru meciul cu Norvegia. “Se vede un progres clar la Norvegia, noi încercăm să schimbăm multe lucruri acum. Cred că va fi o partidă interesantă, ar fi foarte bine dacă nu am primi gol, dar forţa de atac a naţionalei Norvegiei este foarte mare. Vor fi schimbări în primul 11 din mai multe puncte de vedere, călătoria, oboseala fizică şi mentală, principiile noastre. Va trebui să discutăm chiar şi azi cu jucătorii, sunt încă afectaţi de pierderea calificării.

Cred că acum trebuie să vorbim de forţa grupului, pe asta trebuie să ne bazăm. Noi ştim ce avem de făcut, dacă vom încerca şi vom reuşi să reglăm din punct de vedere mental, atunci va fi bine. Ne gândim doar la victorie. Nu vom putea să ne apărăm la infinit, va trebui să stăm cât mai sus, ca să ţinem adversarul cât mai departe din partea noastră”, a mai spus Rădoi.

Norvegia – România va avea loc, duminică de la ora 19.00, în prima grupă a Ligii B a Ligii Naţiunilor. În aceeaşi grupă va avea loc, tot duminică, şi partida Irlanda de Nord – Austria.

După primele două etape, România este liderul grupei, cu patru puncte. Pe locul doi este Austria, cu trei puncte, la egalitate cu a treia clasată, Norvegia. Ultima poziţie este ocupată de Irlanda de Nord cu un singur punct.

Sursa foto: FRF