MISCARE SOC! Revenirea lui PONTA de saptamana viitoare, o LOVITURA pentru multi grei din PSD

Liderul PSD Victor Ponta ar avea un plan “diabolic” cu unii dintre “greii” partidului, care ar urma sa fie pus in aplicare saptamana viitoare, odata cu revenirea sa din concediu. Cei de la paginadepolitica.ro scriu ca, dupa tragedia suferita in cursa pentru Cotroceni, Victor Ponta ar mai avea un singur as in maneca. Vrea sa joace totul pe o singura carte. Un pariu pe viata si pe moarte, care ii poate asigura un viitor politic, dar care poate insemna deopotriva si punerea crucii pe cariera sa publica! Aflat in repaus dupa esecul rasunator, dur si neasteptat, Ponta pregateste in taina o miscare-soc.

Surse din anturajul premierului ne-au declarat ca revenirea in prim-plan a premierului saptamana viitoare va fi o lovitura dura pentru multi dintre “greii” actuali ai PSD. Pompos spus, operatiunea pe care ar pregati-o Victor Ponta poate purta numele de “curatenie generala” in partid! Liderul ranit al PSD vrea sa convoace structurile de conducere pentru a primi mana libera sa-i indeparteze din organismul canceros al formatiunii pe toti cei ce au probleme cu legea, de imagine sau de orice alta natura si care ar putea afecta partea sanatoasa a PSD.

Citeste si: Aici a inceput “sfarsitul” pentru Ponta si PSD

Nu lipseste nimeni de pe lista: de la baronii locali, tip Mazare, Oprisan, Duicu, Vanghelie, Cozma etc pana la nume sonore de varful partidului precum sforari de profesie ca Dragnea, Mitrea, Hrebenciuc. in general, ar fi vorba in primul rand de pesedisti acuzati de fapte de coruptie sau cu imagine de persoane corupte, dar si de lideri locali care n-au probleme cu legea insa au figura de “uzati, comunisti, securisti etc”, ne-au relatat sursele noastre.

Planul lui Ponta e batut in cuie. Mizeaza in continuare pe suportul “lupilor tineri” si pe suportul televiziunilor mogulizate Romania TV si Antena 3. Eminenta cenusie ramane Sebastian Ghita, cel pe mana caruia Ponta merge in continuare. Nu acelasi lucru se poate spune despre Bogdan Teodorescu, consultantul care vorbeste non-stop dar care are la activ doar esecuri imense. “Ponta si-a dat seama ca a gresit mergand total pe mana acestuia. E cel care l-a sfatuit sa parieze obsedant pe discursul anti-basist si care i-a sugerat in permanenta sa nu renunte la manipularea de tip Antena 3″, noteaza paginadepolitica.ro.

Citeste si: ILIESCU PREGATESTE CUTREMURUL DIN PSD. PONTA ESTE PRIMUL RESPONSABIL! DESPRE IOHANNIS: A VENIT CU UN MESAJ NOU!

Potrivit acelorasi informatii, “Victor Ponta recunoaste ca a mers gresit pe mana Antenei 3, ca a preluat chiar lupta anti-Basescu fara sa fie si lupta sa, ci a celor care-l doreau scapat pe Dan Voiculescu”. O discutie in acest sens a avut si cu Sebastian Ghita, “care inca nu realizeaza ce rau i-a facut lui Ponta si cat de mult a viciat piata media si jocul politic cu chilotareala si linsajul anti-Iohannis, anti-Udrea si anti-Basescu de la Romania TV”.

Ghita nu pare dispus sa schimbe prea multe in linia editoriala a televiziunii sale pe motiv ca “audientele au crescut”. “Probabil ca o sa merga pe linia fostului OTV, iar RTV va reveni la linia tabloida dinainte de alegeri”, ne-au relatat aceleasi surse.

Citeste si: ULTIMA LOVITURA A LUI PONTA ANUNTA DEZASTRUL

Singura necunoscuta este ce reactie va avea in partid operatiunea pe care o pregateste Victor Ponta. Liderul social-democratilor ar fi constient ca o astfel de miscare de deratizare interna poate avea drept consecinta un recul puternic din partea baronimii care l-a propulsat la varful PSD si in cursa prezidentiala. Dar Ponta ar fi dispus sa isi asume inclusiv acest risc. in final, disputa se va transa la un congres extraordinar pe care doreste sa-l convoace in graba pentru a nu permite adversarilor ideilor sale sa pregateasca replica.

Chiar si asa, mai scrie sursa citata, Victor Ponta ia in calcul ruperea partidului in doua mari falii: cea a “vechiului” PSD, sustinuta de baronime, si cea a “social-democratilor moderni, curati la dosar, cu fata europeana”, pe care el doreste sa o reprezinte. Un singur om din vechea garda va ramane alaturi de el in operatiunea de salvare a ce mai poate fi salvat din PSD – eternul Ion Iliescu! “Parintele” PSD ar urma sa fie “mentorul stangii curate” si Ponta i-a prevazut un rol mult mai activ decat pana acum, in ciuda varstei sale inaintate.