Misterul din mijlocul Oceanului Atlantic care i-a uluit pe specialiști

Petrolierul Willowy, sub pavilion liberian, s-a confruntat cu un incident misterios și periculos la primele ore ale dimineții de duminică, 31 mai. Incidentul inexplicabil care a avut loc în mijlocul oceanului Atlantic a fost dezvăluit de jurnaliștii de la Sky News.

Curenți marini, interferențe GPS sau câmp magnetic? Asta este întrebarea pe care și-o pun de o săptămână încoace experții și specialiștii care se ocupă de acest caz. Imposibil să mai fie stăpânită, nava s-a învârtit în cerc în apele din largul coastelor Africii de Sud, în plin Ocean Atlantic. Alte patru nave din apropiere treceau prin aceeași situație inexplicabilă.

Nava Willowy, care transporta țiței pentru o companie din Singapore, a virat brusc spre tribord și a început să se învârtească în cerc. Nava devenise imposibil de stăpânit, a povestit echipajul, care a observat că și alte patru nave din proximitate erau prinse într-o spirală similară, dintr-un motiv necunoscut îndreptându-se ușor una către celalaltă și riscând să intre în coliziune.

Ofițerii superiori de la bord au fost chemați pe punte spre informare. Navele nu puteau fi manevrate și erau în pericol să se ciocnească. Marinarii au crezut inițial că este un efect legat de curenți marini puternici, dar nu existau astfel de curenți în locul unde se aflau navele, undeva în sudul Oceanului Atlantic, la vest de orașul Cape Town.

Sursa foto: Sky News