Misterul marii piramide de la Giza a fost elucidat de cercetători

Misterul marii piramide de la Giza a fost elucidat! Giulio Magli, profesor  la Politehnica din Milano, este de părere că  tronul faraonului Khufu s-ar afla într-o încăpere secretă din Marea Piramidă din Giza.

Giulio Magli Magli a precizat că „este o posibilă interpretare, care se potriveşte cu ceea ce se știe despre religia şi tradiţia funerară a Egiptului antic din textele piramidelor. În aceste texte se spune că faraonul, înainte de a ajunge la stelele din nord, va trebui să treacă prin porţile cerului şi să stea pe tronul său de fier”.

Egiptenii antici obişnuiau să folosească fierul meteoriţilor pentru artefacte precum pumnalul Regelui Tut, care a fost descoperit acum aproape 100 de ani, scrie The Sun.

Savanţii au găsit anul trecut o structură mare şi enigmatică în interiorul Marii Piramide. Acum, inginerii de la Universitatea Cairo construiesc un robot gonflabil care să exploreze acest spaţiu – care a rămas neatins timp de 4.500 de ani. Robotul poate încăpea în spaţii extrem de înguste, de minim 3,5 centimetri, apoi se poate umfla înapoi la dimensiuni normale de mai multe zeci de centimetri, ceea ce îl face excelent pentru explorarea unor spaţii greu accesibile care trebuie deranjate cât mai puţin posibil.

Sursa foto: bbc