MITA la BACALAUREAT: Patru PROFESORI din Tulcea au fost ARESTATI PREVENTIV

Curtea de Apel Constanta a decis ARESTAREA PREVENTIVA a patru PROFESORI din cei sapte retinuti de procurorii Parchetului Tulcea pentru trafic de influenta, complicitate la dare de MITA, luare de MITA, abuz in serviciu si fals material in inscrisuri oficiale, infractiuni savarsite in legatura cu examenul de BACALAUREAT 2014, sesiunile iunie-iulie si august-septembrie, desfasurat in municipiul Tulcea.

“La data de 28 octombrie, dosarul cauzei a fost trimis la Tribunalul Tulcea cu propunerea de luare a masurii arestarii preventive pe o durata de 30 de zile fata de cei sapte inculpati retinuti. Prin incheierea din data de 4 noiembrie, judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Curtii de Apel Constanta a admis, in parte, contestatia formulata de catre procurori si a dispus ARESTAREA PREVENTIVA, pe o perioada de 30 de zile, a inculpatilor Ovidiu Marius Tarlogeanu, Dorel Teodor Tigau, Mariana Gabi Costache si Cornelia Bacalu”, se araat intr-un comunicat de presa al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Citeste si: SAPTE PROFESORI din Tulcea, RETINUTI pentu ca au luat MITA de la 45 de candidati la BACALAUREAT

Potrivit anchetatorilor, in perioada mai-septembrie 2014, pe parcursul desfasurarii celor doua sesiuni ale examenului de BACALAUREAT, cei sapte inculpati, impreuna cu alte 20 de cadre didactice care au calitatea de suspecti in cauza, prin mijloace frauduloase, au supraevaluat lucrarile la disciplinele de examen pentru ca 45 de candidati sa promoveze.

In acest sens, prin intermediul colegilor profesori, examinatorii au primit semne si parole transmise de la si catre candidati pe care acestia le-au inserat in continutul lucrarilor de concurs in scopul identificarii cu usurinta la corectare.

Citeste si: Doi prefesori si un inspector scolar din Braila, RETINUTI pentru MITA la BACALAUREAT

“Pentru acordarea notelor de promovare, profesorii corectori au procedat fie la supraevaluarea lucrarilor, fie la contrafacerea scrierii prin adaugarea unor cuvinte punctate in barem, ori prin rezolvarea in integralitate a subiectelor la disciplinele reale, intermediarii pretinzand sau primind pentru sine sau pentru profesorii corectori, in schimb, sume de bani cuprinse intre 400 si 800 euro pentru fiecare disciplina”, se mai arata in comunicat.

In cauza cercetarile s-au desfasurat cu sprijinul ofiterilor Directiei Generale Anticoruptie — Serviciul Judetean Anticoruptie Tulcea si cu suportul informativ si tehnic al Serviciului Roman de Informatii.

Sursa foto: wowbiz.ro