Miting 10 august. Bilanţ fără precedent al protestului din Piaţa Victoriei: 440 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale! Reacții

Primii participanți la miting diaspora 10 august au ajuns în Piața Victoriei în cursul nopții de joi spre vineri. Primăria Capitalei a avertizat asupra faptului că protestul nu are organizator, iar Jandarmeria a făcut apel la calm.

Update 6: Fostul premier Dacian Cioloş consideră că un om cu “mintea normală şi cu un minim respect faţă de semeni nu poate să nu fie în seara asta în faţa evidenţei că s-a mers prea departe” cu privire la intervenţia Jandarmeriei din Piaţa Victoriei. Cioloş subliniază că nu se justifică intervenţia forţelor de ordine cu gaze lacrimogene împotriva femeilor şi copiilor, iar cei care au ordonat asta trebuie să plătească, transmite news.ro.

“Un om cu mintea normală şi cu un minim respect faţă de semeni nu poate să nu fie în seara asta în faţa evidenţei că s-a mers prea departe. Reacţia forţelor de ordine, şi a celor care le-au dat ordinele de evacuare a unei manifestaţii paşnice, este un precedent extrem de periculos pentru democraţia românească”, a scris Dacian Cioloş pe contul său de Facebook.

El spune că nu se justifică intervenţia Jandarmeriei cu gaze lacrimogene împotriva femeilor şi copiilor. “Nu există justificare pentru a interveni cu gaze lacrimogene împotriva femeilor, copiilor, unor oameni aflaţi în scaune cu rotile. Articolul 36 din Legea 550/2004 de organizare a jandarmeriei interzice o astfel de intervenţie”, a mai spus el.

De asemenea, acesta afirmă că aceia care trebuie să protejeze oamenii le-au pus în pericol vieţile, iar cei care au ordonat asta trebuie să plătească. “Cei care au responsabilitatea de a proteja oamenii paşnici, liniştea şi ordinea publică, au pus în pericol viaţa semenilor. Toţi cei care au dat ordin trebuie să plătească pentru excesul de putere şi această intervenţie disproporţionată”, a mai adăugat fostul premier.

Update 5: Fostul premier Victor Ponta se declară indignat de “modul mizerabil şi criminal în care nişte români sunt trataţi de către Guvernul lor”, afirmând că a fost premier timp de 4 ani şi nu a fost niciodată de acord să folosească instituţiile statului împotriva oamenilor, iar în 2015, a demisionat din funcţie când a văzut că protestele puteau degenera.

Ponta spune că Ion Iliescu era un om “onest, educat şi cu principii de stânga”, comparativ cu Liviu Dragnea. Acesta a mai explicat faptul a fost criticat, insultat şi detestat de românii din diaspora când aceştia nu au putut vota la alegerile din 2014, şi-a cerut scuze şi a luat măsuri concrete pentru a-i sprijini, dar “războiul declarat acum de Dragnea împotriva lor este o crimă gravă şi va fi pedepsită!”, transmite news.ro.

“M-am uitat cu oroare la ce s-a întâmplat azi în Ţară şi mă declar indignat de modul mizerabil şi criminal în care nişte români sunt trataţi de către Guvernul lor (indiferent dacă eşti sau nu de acord cu revendicările lor)! Am considerat mereu, şi nu am renunţat la acest principiu, că ajungi la guvernare ca să faci bine oamenilor. Dragnea şi alţii ca el cred că guvernarea este doar ca să faci bani, să îţi promovezi rudele şi oamenii din gaşca ta şi să foloseşti forţa Statului împotriva celor care te critică!”, a scris Victor Ponta pe Facebook.

El spune că a fost premier timp de 4 ani şi nu a fost niciodată de acord să folosească instituţiile statului împotriva oamenilor, iar în 2015, după incendiul din Clubul Colectiv, a demisionat când a văzut că protestele puteau degenera.

“Am fost prim-ministru timp de 4 ani şi niciodată nu am fost de acord să folosesc forţa instituţiilor Statului împotriva oamenilor. În noiembrie 2015, când protestele puteau degenera, am demisionat imediat şi am detensionat situaţia. Am greşit eu crezând în democraţie şi în responsabilitate politică? Are dreptate Dragnea să îşi pună slugile să bată oameni şi să mintă la televizor mai oribil decât pe vremea PCR? Dvs să decideţi – eu nu m-am răzgândit”, a mai scris acesta.

De asemenea, Ponta spune că a considerat mereu că Ministerul de Interne trebuie să slujească oamenii şi nu şefii politici, iar din acest motiv a refuzat încă din 2012 să îl lase pe Dragnea “să îşi împlinească cea mai mare dorinţă şi să fie Ministru de Interne” .

Ponta susţine că el i-a apărat pe români de Dragnea până în noiembrie 2015, dar de atunci până azi “trebuia Klaus Iohannis să îi apere”, întrebându-se dacă a făcut asta când a semnat decretul de numire a lui Carmen Dan în funcţia de ministru de Interne.

El mai spune că, spre deosebire de liderul social-democraţilor, Ion Iliescu era onest. „Spre deosebire de Dragnea (corupt, incult şi total lipsit de valori ideologice), Ion Iliescu era onest, educat şi cu principii de stânga. Cu toate acestea a fost vinovat de Mineriade şi PSD a trăit 20 de ani cu acest stigmat! Toţi PSD-iştii cumpăraţi sau predaţi Grupului Infracţional de la Teleorman trebuie să ştie că mulţi ani de acum încolo vor plăti un preţ uriaş pentru crimele lui Dragnea la care asistă cu o laşitate de nescuzat!”, a mai scris fostul premier.

Acesta afirmă că a fost criticat, insultat şi detestat de românii din diaspora când aceştia nu au putut vota, în 2014, şi-a cerut scuze şi a luat măsuri concrete pentru a-i sprijini, dar “războiul declarat acum de Dragnea împotriva lor este o crimă gravă şi va fi pedepsită!”.

“Am fost criticat, insultat şi detestat de românii din Diaspora (chiar dacă decizia de a nu deschide mai multe secţii de vot mi-a fost propusă şi susţinută în 2014 de către şeful campaniei mele electorale). Mi-am cerut scuze pentru greşeli, am spus când am crezut că nu au dreptate, am luat măsuri concrete pentru sprijinul lor şi am continuat să apreciez toţi românii (din Ţară sau din Diaspora) care muncesc onest şi contribuie la binele României. Războiul declarat acum de Dragnea împotriva lor este o crimă gravă şi va fi pedepsită!”, a conchis Victor Ponta.

Update 4:  Președintele Klaus Iohannis condamnă „intervenția brutală a Jandarmeriei” la protestul din Piața Victoriei. Într-un mesaj transmis vineri seară pe Facebook, șeful statului spune că „violența nu este acceptabilă, indiferent de opțiunile politice”, și considera intervenția jandarmilor „puternic disproporționată în raport cu manifestările majorității oamenilor din Piață”. El cere ministrului de interne Carmen Dan „să dea urgent explicații pentru modul în care a gestionat evenimentele”.

Update 3: 100.000 de oameni au venit, vineri, în Piața Victoriei, la mitingul Diasporei. Printre protestatarii pașnici și-a făcut apariția grupuri de huligani care au provocat incidente violente cu jandarmii care au folosit gaze lacrimogene masiv, iar în jurul orei 23.00 au intervenit în forță pentru evacuarea pieței.

Jandarmii au lovit de-a valma și manifestanții pașnici, care se deplasau cu mâinile ridicate. În timpul incidentelor doi jandarmi, bărbat și femeie, au fost prinsi de un grup de huligani și bătuți. Doi manifestanți au intervenit făcând scut în apărarea celor doi. Potrivit Jandarmeriei, femeia a fost internată cu suspiciune de fractură de coloană cervicală. 

Pe rețelele de socializare au apărut o serie de înregistrări video ale unor momente în care jandarmii lovesc cu brutalitate protestatari care sunt cu mâinile ridicate și nu au manifestări violente.

Un număr de 440 de persoane au primit asistenţă medicală în Piaţa Victoriei, dintre aceste 65 fiind transportate la spital, în urma mitingului de vineri. ”440 de intervenţii pentru acordare asistenţă medicală la faţa locului (24 jandarmi), în urma cărora 65 de persoane au fost transportate la spital (9 jandarmi)”, precizează ISU.

În Piaţa Victoriei au fost prezente 17 ambulanţe SMURD de prim ajutor, 13 ambulanţe pentru multiple victime, toate deservite de medici, 3 motociclete SMURD, o maşină de suport logistic medical, 13 maşini de pompieri, un centru de comandă şi coordonare, 56 de paramedici pentru preluarea răniţilor.

Update 2: Primul protest al diasporei a avut loc în Australia, unde câțiva români au afișat mesaje anti-PSD pe scările Operei din Sydney, la ora locală 11, când în România era 4 dimineața.

Printre protestatari, un arhitect, un cercetator în industria farmaceutică, un IT-ist, un antreprenor dar și un bebeluș de trei luni, după cum ne-a declarat o participantă. 

Proteste în Diaspora mai sunt anunțate în orașele:

Update 1: Deși numărul celor prezenți este încă mic, ei au sosit din locuri foarte diverse. Reporterul HotNews.ro din Piața Victoriei anunță că aceștia vin din Spania (par cei mai numeroși), Germania, Italia, Republica Moldova, Belgia, Franța, din zona Moldovei, din Reghin, Baia Mare, Cluj, Oradea, Zimnicea. 

Raed Arafat a declarat că pentru miting vor fi aduse echipaje SMURD din afara Capitalei pentru a nu afecta intervenţiile la solicitările din Bucureşti, adăugând că este o procedură obişnuită care a fost aplicată şi cu prilejul altor manifestaţii, informează Agerpres.

Știre inițială

Protestatarii cer demisia Executivului, nemulţumiţi de modul de guvernare al social-democraţilor şi de decizile luate de aceştia privind legile justiţiei şi Codurile penale, de demiterea procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi și de gafele premierului Viorica Dăncilă. Primele maşini cu protestatari au sosit în Piaţa Victoriei încă din timpul nopţii.

Control pirotehnic preventiv

Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Biroul Pirotehnic, oferă sprijin Poliţiei Capitalei pentru efectuarea unui control pirotehnic preventiv care vizează verificarea autoturismelor parcate în zona Piaţa Victoriei. Acţiunea are drept scop asigurarea protecţiei cetăţenilor care se vor afla în această zonă, precum şi a celor care o vor tranzita, arată Poliţia Capitalei.

Manifestaţia anti-guvernamentală a fost anunţată pe Facebook de mai bine de o lună, fiind create mai multe pagini de eveniment pe care au fost postate fotografii cu cei care au plecat deja spre Capitală, cu tricouri cu mesaje precum „Nu mai vrem penali” şi „Diaspora vine acasă”.
 
Citește și: MITING 10 AUGUST. SOV ȘOCHEAZĂ DIN PUȘCĂRIE: SĂ VĂ IA DRACU, PE VOI ȘI MITINGUL VOSTRU! SUNT UN DOBITOC

În mai multe oraşe din ţară vor avea avea loc acţiuni de protest, în semn de solidaritate cu românii care vor protesta la Bucureşti. Astfel, oamenii vor ieşi în stradă şi în Timişoara (Piaţa Operei), Bistriţa (Piaţa Petru Rareş), Cluj (Piaţa Unirii) şi Galaţi (prefectură), în timp ce alţii din Arad, Cluj, Alba Iulia şi Braşov vor pleca şi ei vineri spre Capitală.

Românii din diaspora care nu au reuşit să ajungă la mitingul anti-guvernamental vor protesta în Londra, Amsterdam, Spania, Italia şi Elveţia, în faţa ambasadelor sau în pieţe.

Jandarmeria: Nu suntem trupe pretoriene în serviciul nimănui

Jandarmeria Română a precizat joi că au fost lansate în spaţiul public mesaje şi ameninţări cu moartea la adresa jandarmilor care vor asigura ordinea la miting diaspora 10 august şi că nu va tolera astfel de atitudini şi manifestări violente, iar jandarmii nu vor sta impasibili. “Nu suntem trupe pretoriene în serviciul nimănui, tocmai de aceea noi suntem în sprijinul cetăţeanului şi furnizăm un serviciu public”, au afirmat reprezentanţii instituţiei.

Reprezentanţii Jandarmeriei nu au indicat un număr al forţelor de ordine care vor fi prezente în Piaţa Victoriei, însă au explicat că dispozitivul va fi dimensionat în mod gradual, în funcţie de numărul de participanţi. De asemenea, au mai spus ei,  vor veni în Bucureşti, în spriinul jandarmilor din Capitală, pentru asigurarea ordinii la protest, forţe de ordine din mai multe judeţe.

Instituţia a făcut şi o serie de recomandări pentru cei care vor participa la miting: să aibă un comportament civilizat, să respecte legea şi indicaţiile poliţiştilor şi jandarmilor, să evite conflictele de orice natură, să anunţe jandarmii dacă observă persoane care au un comportament antisocial ce ar putea pune în pericol siguranţa oamenilor, să nu aibă la ei bagaje voluminoase, să îşi supravegheze copiii şi să se delimiteze de grupurile al căror scop este de a provoca o intervenţie a forţelor de ordine.

Primăria Capitalei: Mitingul nu are organizator

Preşedintele Federaţiei Românilor de Pretutindeni, Emanuel Cioacă, a anunţat în cursul acestei săptămâni că nu îşi mai asumă organizarea mitingului, întrucât nu a primit niciun act oficial de la Primăria Capitalei. El a spus că oamenii au dreptul să protesteze în continuare şi că va fi şi el, la rândul său, prezent la miting, însă nu în calitate de organizator. Presa a dezvăluit că federația cu pricina a fost înființată în urmă cu o lună și că Emanuel Cioacă este din Teleroman și a fost vicepreședinte al PSD Diaspora.

Primăria Capitalei a susţinut că Federaţia ignoră faptul că protestul din 10 august al românilor din diaspora a fost autorizat, şi că preşedintele acestea vrea doar să inducă ideea că au primit doar o negaţie la solicitarea de a organiza acest eveniment, în condiţiile în care el a fost autorizat după întâlnirea pe care primarul Gabriela Firea a avut-o cu autorităţile competente.

Citește și: MITING 10 AUGUST. EUROPARLAMENTARUL MARIA GRAPINI ÎI JIGNEȘTE PE ROMÂNII DIN DIASPORA

Miercuri, viceprimarul Aurelian Bădulescu a explicat că dacă Federaţia Românilor de Pretutindeni a anunţat că renunţă la organizarea acţiunii de vineri din Piaţa Victoriei, a fost contactată următoarea entitate care a notificat PMB cu privire la organizarea unui eveniment, respectiv Platforma Acţiunea Civică pentru Tineri, care însă nu îşi asumă în scris organizarea protestului, fiind „organizator de fapt, nu de drept”. Bădulescu a precizat că reprezentantul PACT a refuzat semnarea unui protocol.

„Se încearcă doar găsirea unor ţapi ispăşitori. Noi am venit din respect, fiindcă aşa este normal, să discutăm. De aceea nu am fost interesaţi de niciun fel de asumare de rol, de organizare, de protocol, dar este foarte important să clarificăm situaţia. Deci pe 10 invităm cât mai mulţi oameni, eu personal cred că vor fi sute de mii de oameni şi mesajul este clar, căderea Guvernului Dăncilă şi alegeri anticipate. Acesta este cel mai important mesaj, demisia Guvernului. Repet, noi am venit din bună credinţă pentru că am fost invitaţi, dar dacă era o discuţie într-adevăr de bună credinţă, ar fi trebuit să înceapă cu mult înainte. Noi am făcut notificarea din 14 iunie”, a declarat în replică Tudor Cârstoiu, reprezentant al PACT, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii Primăriei Capitalei.

Miercuri seară, Primăria Capitalei a transmis că manifestaţia anunţată pentru vineri în Piaţa Victoriei nu are organizatori, pentru că niciunul dintre cei care au anunţat autorităţile că organizează protestul nu a vrut să semneze protocolul cu municipalitatea. Primăria susţine că posibilitatea de a formula doar notificări către autorităţile publice despre organizarea unor eveniment nu este prevăzută de lege.

Sursa foto: adevarul