Miting 10 august. Unul dintre participanții gazați la protestul din Piața Victoriei a murit! A fost deschis dosar penal

În urma violențelor de la protestul diasporei numeroase persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Unul dintre protestatarii care ar fi avut nevoie de ajutorul medicilor ar fi Ilie Gâzea, care, potrivit jurnalistului Alexandru Căutiș, ar fi murit la o săptămână după ce a leșinat din cauza gazelor lacrimogene.

Update 2: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă: Bărbatul care a murit după ce a participat la protestul diasporei suferea de hipertensiune și a refuzat transportul la spital, după ce a primit primul ajutor.

“Precizare referitoare la pacientul Gâzea Ilie, decedat în cursul nopții de 19 către 20 august 2018 la Spitalul din Alexandria:

În urma informațiilor conținute în documentele de la intervenția echipajelor medicale de urgență și prim ajutor calificat din Piața Victoriei în noaptea de 10 august 2018, s-a constatat că pacientul s-a prezentat la una dintre ambulanțele SMURD aflate la fața locului, acuzând Epistaxis (sângerare la nivelul nasului).

Pacientul a declarat echipajelor de urgență că suferea de boli cronice, precum hipertensiune arterială, iar la momentul examenului clinic, pacientul era conștient, cooperant, cu tensiunea arterială mărită (161/126), și oxigenare în limite normale (97%). În urma acordării primului ajutor, i s-a propus pacientului transportul la spital, acesta refuzându-l sub semnătură.”, se arată pe pagina de Facebook a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Update: Poliţiştii din Teleorman au fost sesizaţi de reprezentanţii spitalului din Alexandria cu privire la decesul unui bărbat în vârstă de 62 de ani, care s-a simţit rău în urma protestului din 10 august din Capitală, şi au deschis un dosar penal.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman, Teodora Dragole, a declarat că poliţiştii au fost sesizaţi de reprezentanţii spitalului din Alexandria cu privire la decesul unui bărbat în vârstă de 62 de ani.

Anchetatorii au dispus efectuarea unei necropsii pentru a se stabili cauza decesului. „Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Turnu Măgurele, ar fi decedat în noaptea de 19 spre 20 august. În această (luni- n.r.) dimineaţă, colegii noştri au deschis un dosar penal. S-a dispus efectuarea necropsiei pentru a se stabili cauza decesului. Cercetările se efectuează sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria”, a declarat reprezentantul Poliţiei.

La rândul său, directorul medical al Spitalului Alexandria, Valentina Roibu, a declarat, pentru MEDIAFAX că reprezentanţii unităţii medicale au solicitat deschiderea unei anchete pentru a nu exista vreo suspiciune. „Am solicitat Serviciul de Medicină Legală şi Poliţia pentru a ridica orice suspiciune, să vedem ce a fost. Nu am avut de la aparţinători nicio solicitare, iar aparţinătorii nu ne-au declarat nouă nimic“, a declarat reprezentantul spitalului.

Ea a adăugat că starea pacientului era una degradată. „Pacientul s-a prezentat la camera de gardă a Spitalului Turnu Măgurele, de acolo, cu vărsături, cu sângerare, cu melenă hematemeză, a fost trimis către spitalul nostru. A fost internat în Serviciul de Terapie Intensivă, unde i s-au făcut toate cele, cu tratament maximal, respectând tot protocolul. În data de 19, a prezentat stop cardio-respirator, care nu a răspuns la manevrele de resuscitare şi s-a declarat decesul. Pacientul era într-o stare destul de critică“, a mai spus Valentina Roibu.

Surse locale au declarat pentru Mediafax, că bărbatul a leşinat în urma acţiunii cu gaze lacrimogene, la mitingul din Piaţa Victoriei, din urmă cu mai bine de o săptămână. Bărbatul ar fi suferit o puternică hemoragie nazală şi bucală, iar de atunci starea sa de sănătate s-a înrăutăţit.

Știre inițială

Bărbatul avea 62 de ani, iar la acest moment nu sunt informații referitoare la o legătură între decesul bărbatului și starea de rău cauzată de substanțele folosite la protest.

“Exclusiv! Un protestatar mort în urma incidentelor din Piața Victoriei

Ilie Gâzea, un bărbat de 62 de ani a decedat la o săptămână după ce a leșinat în urmă acțiunii cu gaze lacrimogene. Pe 10 august, la mitingul din Piața Victoriei, în jurul orei 20, acesta a avut o puternică hemoragie nazală și bucală. A primit îngrijiri medicale și a plecat acasă.

A doua zi s-a simțit foarte rău și a mers la spital. Ironia sorții face că acest om să fie din Turnu Măgurele, decesul înregistrându-se la spitalul din Alexandria. Revin cu alte detalii. Victima este persoană din mijlocul acestui grup”, a scris Alexandru Căutiș pe pagina sa de Facebook acolo unde a postat și o fotografie a victimei.

Sursă foto: realitatea