MM Stoica știe antrenorii peste care Becali nu s-ar băga! Fostul oficial a dezvăluit două cauze ale haosului de la FCSB

Gigi Becali a anunțat în nenumărate rânduri că la FCSB el face totul, de la transferuri până la echipa de start și schimbările din timpul meciurilor. Sunt însă și 3 antrenori peste care finanțatorul nu ar putea trece, consideră Mihai Stoica. MM a precizat că a vorbit de mai multe ori cu Gigi Becali pe tema antrenorului, însă n-a ajuns la nicio înțelegere.

„Am purtat discuții cu Gigi de foarte multe ori. Dacă ar putea jucătorii, indiferent de valoarea lor individuală, să formeze o echipă bună fără antrenor bun, atunci nu ar mai avea niciun sens ca echipe mari din Europa, care-și permit să cumpere jucători foarte buni, precum City, PSG, Real, nu ar mai da acele salarii tehnicienilor.

Dacă cineva prin simplul nume pe care l-ar avea ar veni, ar fi ceva. Uite, Mircea Lucescu, Răzvan Lucescu, sau Cosmin Olăroiu, dacă ar zice că vin, Gigi s-ar da la o parte. Dar ar trebui el să aibă convingerea că vine Mircea Lucescu și atunci ar veni ca la spectacol la meci. 

Cine de acum are acest nume în fotbalul românesc? Pentru că Gigi vrea să lucreze acum doar cu antrenori români. Bine, a mai zis el la fel și de jucători, dar a mai adus străini în ultima vreme”, a declarat Mihai Stoica la TV Digi Sport.

Mircea Lucescu (74 de ani) e singurul care e liber de contract dintre cei 3 tehnicieni. Răzvan Lucescu (50 de ani) o pregătește pe Al-Hilal, în timp ce Cosmin Olăroiu (50 de ani) o antrenează în China pe Jiangsu Suning.

FCSB a avut în ultimii ani doar antrenori fără nume, printre care Nicolae Dică, Mihai Teja, Bogdan Andone sau Vergil Andronache, special ca Gigi Becali să se poată implica direct la echipă.

Două cauze mari ale haosului de la FCSB

Dincolo de erorile manageriale existente la FCSB, Mihai Stoica, 54 de ani, crede că alte două cauze au dus la situația incredibilă în care echipa a ajuns pe ultimul loc.

Fostul oficial al echipei finanțate de Gigi Becali e de părere că arbitrajele potrivnice, dar și interminabilele deplasări pe ruta București-Giurgiu-Pitești au provocat căderea inimaginabilă din această vară.

 „Ce voiam să spun e că distanța e artificială între CFR și FCSB. FCSB a pierdut 6 puncte din cauza unor erori grave de arbitraj. Cu Astra (n.a – înfrângere cu 1-2) au fost două penalty-uri grave neacordate, iar CFR, care acum spune că e prigonită, a câștigat meciul cu Dinamo dintr-un penalty inventat. 

Mai e ceva. FCSB e atât de jos pentru că echipa asta n-a știut unde joacă. N-a mai avut casă. S-a întâmplat în 2011 cu Ronny Levy, când am jucat un meci pe teren propriu inclusiv la Constanța. S-a întâmplat și cu Mirel Rădoi.

M-am trezit la un moment dat și nu știam unde sunt: în cantonament, la Pitești sau în Armenia? Disconfortul psihic bate disconfortul fizic! E ceva înfiorător!”, a declarat MM Stoica, la TV Digi Sport.

Sursa foto: sport