Modificarea Constitutiei: Parlamentarii PSD vor vota impotriva traseismului

Presedintele PSD a declarat luni, inainte de sedinta USL, ca parlamentarii social-democrati vor vota pentru interzicerea traseismului, explicand insa ca probabil va ramane neacoperita portita prin care unii primari raman in partid, insa de fapt sunt in opozitie fata de propriul partid, transmite Agerpres.

“Asta categoric vor vota si cei de la PSD. Problema este ca daca o sa avem vot pe liste nu mai poti sa ai procedura aceea prin care in colegiu se face referendum si atunci se pierde mandatul pentru schimbarea partidului. Probabil ca nu o sa acoperim ceea ce s-a intamplat de altfel si in acesti ani cu primarii, stiti, cei care nu si-au dat demisia din partid, dar de fapt erau in opozitie fata de propriul partid. Probabil ca ramane acea singura portita, dar oricum este un pas important pentru sanctionarea traseismului politic si cred ca vom vota. De altfel, este un punct asupra caruia ne-am inteles”, a declarat Victor Ponta.

Copresedintele USL a mai punctat ca deocamdata nu exista o hotarare privind modul prin care vor fi alesi viitorii parlamentari.

“Inca nu avem o decizie in Parlament asupra modului in care se vor alege viitorii parlamentari, ca sa nu mai vorbesc ca nu poti sa pui in Constitutie ca sunt (alesi – n.r.) uninominal sau sunt proportional, legea electorala nu se pune nicaieri in Constitutie”, a spus premierul.

Foto: Jurnalul