Mohamed Morsi va fi plasat in detentie pentru legaturi cu Hamas

Un tribunal din Cairo a ordonat incarcerarea presedintelui Mohamed Morsi, inlaturat de la putere de armata egipteana, acesta fiind acuzat de legaturi cu miscarea palestiniana Hamas, informeaza agentia de presa Mena.

Mohamed Morsi, destituit de armata in data de 3 iulie, a fost plasat in detentie pentru o perioada de aproximativ doua saptamani, din cauza legaturilor pe care inaltul demnitar egiptean le are cu organizatia Hamas. Ulterior se va hotara perioada pe care Morsi o va petrece in inchisoare.

Acuzatiile sunt legate de atacurile organizatiei Hamas impotriva politiei si armatei egiptene, dar si de o evadare din inchisoare. Morsi a evadat din inchisoarea  Wadi Natroun in timpul regimului Mubarak cu ajutorul celor de la Hamas.

Organizatia palestiniana Hamas este acuzata ca a pus serios umarul la tensionarea situatiei din regiunea Sinai, unde armata egipteana a instituit situatia de urgenta. In ciuda acestui fapt, reprezentantii Hamas au declarat ca “interventia locuitorilor din Gaza in situatia din Egipt nu este altceva decat solidaritate populara cu presedintele demis Mohamed Morsi, in mandatul caruia situatia s-a imbunatatit pe toate planurile”, mesajul fiind publicat pe site-ul de stiri al Hamas-ului, Al-Resalah.

Sursa foto: telegraph.co.uk