MONICA IACOB RIDZI, in CARANTINA. La ce are DREPTUL fostul ministru

MONICA IACOB RIDZI, condamnata definitiv de instanta suprema la cinci ani de inchisoare si incarcerata la sectia exterioara a Penitenciarului Gherla din Cluj-Napoca, are DREPTUL, in perioada de CARANTINA, la patru vizite, la colete de maximum zece kilograme si la 20 de litri de apa.

Purtatorul de cuvant al Penitenciarului Gherla, Dan Donciu, a declarat, marti, ca in perioada de carantina, de 21 de zile, MONICA IACOB RIDZI este tinuta sub observatie si are aceleasi drepturi ca orice alt detinut, urmand ca dupa aceasta etapa o comisie de specialitate sa ii stabileasca regimul de detentie.

Astfel, MONICA IACOB RIDZI are dreptul la patru vizite, la colete de maximum zece kilograme, cu un supliment de pana la sase kilograme de fructe si legume, si pana la 20 de kilograme de apa sau bauturi racoritoare.

Citeste si: TOLONTAN: Trei TELEVIZIUNI i-au VANDUT STIRI MONICAI RIDZI. VIDEO

“Persoana privata de libertate nu are voie sa primeasca telefoane mobile, cartele SIM sau orice alte mijloace de comunicare, iar medicamentele, daca are nevoie, pot fi aduse doar la recomandarea unui medic avizat si nu pot fi sub forma de praf, pulbere sau unguent. In ceea ce priveste dreptul la munca, nu se poate vorbi despre acest lucru in timpul perioadei de carantina, ci doar dupa ce va fi stabilit regimul de detentie”, a spus Dan Donciu, citat de Mediafax.

De asemenea, MONICA IACOB RIDZI are DREPTUL sa faca solicitari speciale, in functie de starea sa de sanatate sau daca are anumite nemultumiri, solicitari care ii vor fi trecute in dosarul personal si ulterior analizate de un judecator de drepturi si libertati.

MONICA IACOB RIDZI a fost condamnata definitiv, luni, de ICCJ la cinci ani de inchisoare pentru abuz in serviciu privind manifestarile organizate in 2009 de Ziua Tineretului, iar fosta ei consiliera Ioana Varsta a primit o pedeapsa de cinci ani, tot pentru abuz in serviciu.

Luni seara, MONICA IACOB RIDZI a fost incarcerata la sectia exterioara a Penitenciarului Gherla din Cluj-Napoca, dupa ce s-a predat la Politia Judeteana Cluj.

Citeste si: MONICA IACOB RIDZI va fi INCARCERATA la sectia exterioara a PENITENCIARULUI GHERLA

In 27 ianuarie 2014, dupa aproape doi ani si noua luni de la trimiterea dosarului in judecata, un complet de trei judecatori de la ICCJ a dispus pedepse cu executare pentru MONICA IACOB RIDZI, Ioana Varsta si Paul Diaconu. Ceilalti noua inculpati din dosar, dintre care sase fosti angajati ai Ministerului Tineretului si Sportului, au primit pedepse cu suspendare.

Sentinta a fost atacata cu apel la Completul de cinci judecatori al instantei supreme, care dupa patru termene de judecata au dat decizia definitiva in cauza.

Potrivit DNA, in perioada 17 martie – 22 mai 2009, MONICA IACOB RIDZI , in calitate de ordonator principal de credite, ar fi hotarat ca, sub pretextul realizarii unor manifestari de amploare la nivel national dedicate Zilei Nationale a Tineretului si externalizarii serviciilor de organizare aferente, sa atribuie ilegal unor firme private contracte de prestari servicii avand acest obiect.

In acest scop a fost alocata firmelor Artisan Consulting SRL si Compania de Publicitate Mark SRL suma de aproximativ 3.120.000 lei, o valoare mult mai mare decat cea solicitata si aprobata prin buget pentru acest eveniment. Fostul ministru al Tineretului si Sportului a hotarat, de asemenea, in mod unilateral, ca evenimentele sa fie organizate in locuri din Bucuresti, Costinesti si 39 resedinte de judet, in care cunostea ca structurile proprii ale ministerului ori alte entitati publice sau private vor desfasura manifestari de acest gen, potrivit procurorilor.

De asemenea, procurorii o acuza pe MONICA IACOB RIDZI ca, ulterior declansarii cercetarilor, in 13 iulie 2009, cu ajutorul lui Marius Mihail Marcuta, ar fi intervenit sa fie sterse din calculatoarele MTS apartinand unora dintre coinculpati date informatice si fisiere relevante cu privire la organizarea Zilei Tineretului, atat din agendele de posta electronica, cat si din memoria calculatoarelor, pentru a impiedica aflarea adevarului.

La data trimiterii dosarului in judecata, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului s-a constituit parte civila cu suma de 2.736.933,28 lei (640.000 de euro), precizand ca isi rezerva dreptul de a o modifica in functie de prejudiciul final stabilit pe baza intregului material probator.

Sursa foto: egaming.ro