Moțiunea de cenzură a PNL a picat în urma votului din Parlament

Moțiunea de cenzură cu titlul “PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, se dezbate și votează, joi de la 11.00.  Decizia a fost luată miercuri dimineață în ședința Birourilor Permanente Reunite, notează corespondentul Hotnews.ro.

Update: Moțiunea de cenzură intitulată “PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă” a picat la votul din plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților. În favoarea moțiunii au votat 159 de parlamentari, în timp ce 3 au votat împotriva și 23 s-au abținut. Doar 317 parlamentari din totalul de 465 au fost prezenți la vot.

Parlamentarii de la PSD și ALDE au boicotat moțiunea și au ieșit din sală încă de începutul ședinței. Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au refuzat să conducă lucrările plenului reunit.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Joi este de regulă o zi în care parlamentarii nu au activitate în Parlament. Moțiunea are 44 de pagini și a fost semnată de 148 de parlamentari de la PNL, USR, PMP și trei deputați independenți, între care și foștii deputați ALDE Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu, colegi de partid cu Victor Ponta. UDMR a anunțat că nu o susține.

“Am depus moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dragnea-Tudose. Vine în sprijinul tuturor celor mințiți. Niciodată după 1989 o guvernare nu a ridicat atâtea categorii de cetățeni împotriva ei.

Această guvernare a adus o scădere a nivelului de trăi, o împovărare a mediului de afaceri, o lipsă de predictibilitate, o creștere a costului creditelor și o îndepărtare de tot ceea ce înseamnă țări civilizate.

Avem 148 de semnături de inițiere de la PNL, USR și PMP, un parlamentar independent și Sorin Câmpeanu și Daniel Constantin,” a declarat Raluca Turcan, liderul deputaților liberali, după depunerea moțiunii la biroul președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. 

Avand în vedere că există un total de 465 de parlamentari, PNL are nevoie de 233 voturi în favoarea moțiunii pentru a da jos guvernul. Matematica parlamentară în acest moment arată șanse foarte mici pentru moțiune:

PSD: 153+67=220
PNL: 69+29=98
USR: 29+13=42
UDMR: 21+9=30
PMP: 16+8=24
ALDE: 14+9=23
Minorități: 17
Neafiliați: 11.

Sursa foto: realitatea