Motivul real al căderii inexplicabile a lui Denis Alibec! Ce ascund oficialii FCSB

De câteva luni încoace, Denis Alibec este de nerecunoscut. Atacantul de la FCSB nu mai reușește să perforeze porțile adverse si a ajuns rezervă. Evoluțiile sale sunt departe de forma care l-a determinat pe Becali să bage mâna adânc in buzunare.

A plâns când s-a aşezat pe bancă, după ce a fost schimbat, dar colegii l-au încurajat. A făcut-o apoi şi publicul, la meciul cu Hapoel. Denis Alibec suferă, are probleme medicale, dar vrea să treacă peste ele, notează cancan.ro. Riscă mult, pentru că este încăpăţânat! Asta spun colegii. Că vrea să joace la nivelul la care a făcut-o în campionatul precedent şi, astfel, să prindă o echipă tare de afară.

Drama atacantului de milioane de la FCSB

Denis Alibec pare că trăieşte o dramă. De când a început campionatul, fotbalistului nu-i iese mai nimic, doar două goluri, în cupele europene, cu Viktoria Plzen… După ce l-a forţat mult timp pe teren, antrenorul Nicolae Dică l-a tras pe bancă, la un moment dat. Alibec a cedat şi a avut câteva episoade care l-au aruncat în gura lui Gigi Becali.

Problemele medicale sunt cele care îl trag în jos pe fotbalist. O pubalgie nu-l lasă să şuteze cu sete la poartă, iar Alibec evită de multe ori asta. Are două variante, operaţia sau un repaus de aproximativ patru luni. Doar că atacantul nici nu vrea să audă. ”E încăpăţânat, trage tare aşa, chiar dacă-l mai doare. Ce operaţie, ce pauză!? Asta e problema reală a lui Denis”, a dezvăluit, pentru cancan.ro un apropiat al echipei finanţate de Gigi Becali.
Acesta a mai spus că Alibec începe antrenamentul cu aproape jumătate de oră înaintea colegilor lui. ”Vine înainte, iese singur pe teren, lucrează mult la încălzire, la elasticitate. Dică şi ceilalţi fotbalişti îl găsesc deja la lucru pe Denis când încep antrenamentul”, a mai precizat sursa citată.

Denis Alibec este disperat să se transfere în străinătate

Denis Alibec are motive pentru care amână una dintre cele două variante pentru a scăpa, definitiv, de pubalgie. Vrea să prindă un contract la o echipă din străinătate. Chiar Gigi Becali a dezvăluit că are ofertă pentru el, de 10 milioane de euro. ”Asta ţinteşte el. Zice că doar prin joc bun poate să ajungă. Logic, doar că riscă foarte mult… Problema aia a lui se poate agrava. El suferă cumplit, strânge din dinţi… Cum i-o fi, dar acum… De problema lui se ştie”.

Sursa foto: prosport.ro