MPFM 3. Plangere penala impotriva lui Gabi Botez

Se poate scrie un mic roman despre viata lui Gabi Botez, din momentul in care a debutat in sezonul al treilea al show-ului matrimonial “Mireasa pentru fiul meu” si pana zilele trecute cand a bifat un nou episod mai putin fericit.

Acuzat de violenta pe parcursul emisiunii transmise de Antena 1, Gabi a parasit Casa cu mult inante de a se apropia fazele finale ale competitiei, in speranta ca-si va gasi in sfarsit fericirea langa Ana Maria, fata de care se declarase indragostit iremediabil.

N-a fost sa fie asa caci nu dupa foarte mult timp cei doi s-au despartit, fata acuzandu-l pe fostul concurent MPFM de comportament violent.

Episoadele s-au repetat pana in dimineata zilei de joi, 22 ianuarie, cand Gabi a fost nevoit sa se prezinte la sectia de Politie, dupa ce fosta iubita l-a acuzat ca a amenintat-o si ca a batut-o.

“Am fost chemat la Politia Pantelimon pentru ca fosta iubita mi-a facut plangere penala. Spre deosebire de ea, eu am venit. Am aflat ce a scris in declaratie, insa politistii mi-au zis ca nu a adus niciun fel de probe. De altfel, nu le-a mai raspuns anchetatorilor la telefon dinainte de sarbatori, cand le spusese ca se gandeste sa retraga plangerea. Dosarul va ajunge la procuror, iar solutia data de politisti este de neincepere a urmaririi penale”, a declarat Gabi Botez pentru spynews.

Totul a inceput in toamna anului trecut, cand Ana Maria, fosta lui iubita, a mers la Politie si a spus ca este terorizata de Botez, care ar fi urmarit-o si i-ar fi trimis sute de mesaje de amenintare. Mai mult, tanarul a fost acuzat chiar si ca si-ar fi agresat fizic fosta iubita.