MPFM SEZON 4. Elena si Lucian s-au impacat si formeaza din nou un cuplu

Punct si de la capat. Elena si Lucian s-au impacat si formeaza din nou un cuplu in sezonul 4 MPFM. Noul inceput se vrea unul cu mai multa intelegere intre cei doi competitori care, de-a lungul ultimelor saptamani, s-au lasat prada certurilor si neintelegerilor in prea multe momente.

A fost o intorsatura neasteptata a evenimentelor de vreme ce Elena declarase ca o impacare intre ea si Lucian este foarte putin probabila. Constienta ca Lucian o iubeste mult, Elena a dorit sa fie sigura de sentimentele ei si se pare ca propunerea spre eliminare a fostului si actualului iubit au facut-o pe dobrogeanca sa-si dea seama ca sentimentele pentru Lucian sunt mai profunde decat banuia.

Vizita in platoul emisiunii a familiei lui Lucian a avut si ea un rol important in inpacarea celor doi concurenti.

“A fost o ratacire cand am cerut eliminarea. Acum ne-am impacat si suntem bine”, a declarat Lucian, luni, in emisiunea “Mireasa pentru fiul meu” de la Antena 1.

Elena a recunoscut ca si-a dat seama cat de mult il iubeste pe Lucian, atunci cand a fost la un pas de a-l pierde. “Nu ma simt vinovata. Mi-am dat seama cand era cat pe ce sa fie eliminat ca il iubesc mai mult decat spuneam si nu voiam sa-l pierd”, a spus ea.