MRU: Ponta, un naufragiat deasupra caruia se invart vulturii, asteptand momentul sa-l sfasie

Victor Ponta este aidoma unui echilibrist catarat pe mai multe scaune suprapuse si care incearca din rasputeri sa-si mentina echilibrul, inainte de a cadea in gol. Iata ce spune la RFI prim-vicepresedintele PDL, Mihai Razvan Ungureanu, care comenteaza efectele cazului Hrebenciuc.

In opinia lui Mihai Razvan Ungureanu, “dincolo de ceea ce se vede la televizor, va pot spune care este efectul generat de acuzatiile aduse domnului Hrebenciuc in chiar Colegiul domniei sale (…), unde stand de vorba cu oamenii chiar zilele acestea, ieri domnul Iohannis a avut un miting la Onesti, in zona, mi-am dat seama pe de o parte cat de intinsa este reteaua de influenta, nu era om cu care sa fi stat de vorba si care sa nu fi aflat sau speculat pe tema urmaririi penale a domnului Hrebenciuc si pe de alta parte cat de repede se transforma indiferenta in furie, intr-o suparare care se va evidentia apoi in votul negativ de la turul intai si mai ales de la turul al doilea al prezidentialelor”.

Citeste si: VICTOR PONTA: Daca voi fi presedinte, voi sta la mine ACASA, nu la Vila Lac 3

Pentru prim-vicepresedintele PDL, “Victor Ponta este in momentul de fata aidoma unui echilibrist catarat pe mai multe scaune suprapuse. incearca din rasputeri sa-si mentina echilibrul inainte de a cadea in gol. Tot esafodajul acesta de scaune, ca sa folosesc analogia mai departe, se clatina. De altfel, sciziunile din propriul partid, care pana acum au fost tinute sub capac, izbucnesc, indiferent de calendarul electoral. Sigur ca dizidenta interna Dragnea-Ghita ii creeaza lui Victor Ponta o problema foarte mare de credibilitate in interiorul partidului, mai ales ca nu putini sunt baronii locali care isi intind degetul acuzator catre Victor Ponta, reprosandu-i ca nu-i apara. Nu doar un deficit de credibilitate in interiorul partidului, dar si un deficit de credibilitate in exteriorul partidului, in randul propriilor votanti”.

Mihai Razvan Ungureanu spune ca “domnul Ponta in momentul asta, in traversarea desertului electoral, arata ca un naufragiat deasupra caruia se invart vulturii, asteptand primul moment de slabiciune, pentru a-l sfasia”.