MS propune taxarea DIFERENTIATA pentru noile medicamente care vor fi compensate

Companiile farmaceutice ar putea plati un clawback DIFERENTIAT, stabilit pe baza unor contracte cost/volum/rezultat, pentru noile medicamente care vor intra conditionat pe lista de compensate, iar pentru restul produselor din lista calculul contributiei va fi cel din prezent, arata un proiect al Ministerului Sanatatii (MS).

“Pentru medicamentele pentru care in prezent se datoreaza contributia clawback, se mentine aceasta contributie in aceleasi conditii ca si in prezent. Pentru medicamentele care intra conditionat in Lista cuprinzand denumirile comune internationale corespunzatoare medicamentelor de care beneficiaza asiguratii, cu sau fara contributie personala, pe baza de prescriptie medicala, in sistemul de asigurari sociale de sanatate, precum si pentru denumirile comune internationale corespunzatoare medicamentelor care se acorda in cadrul programelor nationale de sanatate, detinatorii autorizatiilor de punere pe piata a medicamentelor sau reprezentantii legali ai acestora vor avea obligatia platii unei contributii trimestriale pe baza contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat”, se arata in proiectul de ordonanta de urgenta pentru modificarea OUG 77/2011 privind stabilirea unei contributii pentru finantarea unor cheltuieli in domeniul sanatatii.

Citeste si: BUSOI: ROMANIA este singura tara din Uniune care NU are ACCES la medicamente oncologice aparute in UE

Contractele cost-volum/cost-volum-rezultat se incheie de catre detinatorii de autorizatii de punere pe piata, persoane juridice romane si de reprezentantii legali ai detinatorilor autorizatiei de punere pe piata care nu sunt persoane juridice romane cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si dupa caz, cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si Ministerul Sanatatii, pentru programele nationale de sanatate derulate de Ministerul Sanatatii.

Contributia trimestriala aferenta contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat se calculeaza prin aplicarea procentului negociat asupra pretului de vanzare cu amanuntul fara TVA/pretul de distributie fara TVA, aferent volumelor de medicamente consumate trimestrial prin raportare la volumele stabilite prin contractele cost- volum/cost-volum-rezultat. Negocierea se initiaza de la un procent mai mare cu 5 puncte procentuale decat media valorilor din ultimele 4 trimestre a procentului “p” determinat trimestrial conform formulei prevazuta pentru contributia clawback, se precizeaza in proiect.

Citeste si: Producatorii cer reevaluarea listei de MEDICAMENTE COMPENSATE SI GRATUITE

“Asta inseamna ca producatorilor de medicamente generice li se vor imputa parte din consumul de medicamente incluse in listele de compensate, chiar daca in baza unui acord pret/volum/rezultat. Este stupefiant cum autoritatile fac modificari altele decat cele propuse de peste 1 an si nu iau in considerare propunerile absolut legitime ale producatorilor de medicamente generice de a conveni asupra unui clawback DIFERENTIAT intre medicamente generice si cele inovative, in contextul in care aprobarea de preturi este DIFERENTIATA”, a declarat Dragos Damian, presedintele Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR), citat de Mediafax.

El a explicat ca in statele cu traditie, acordurile pret/volum/rezultat fac obiectul unor negocieri separate si au bugete separate, tocmai pentru a se putea evalua impactul medical si financiar.

“In Romania sumele dedicate acestor acorduri raman parte din bugetul trimestrial, care face obiectul clawback-ului. (…) bugetul trimestrial a ramas la 1,5 miliarde lei, echivalentul consumului din 2011”, a mai spus Damian.

Taxa clawback a fost introdusa in octombrie 2011, iar producatorii farmaceutici au sustinut de nenumarate ori ca povara fiscala a devenit nesustenabila si nu poate duce decat la reducerea productiei locale de medicamente generice, cu efecte sociale si economice: multe din medicamentele cu preturi accesibile (ajunse sub pretul de rentabilitate) vor disparea de pe piata, iar industria locala va amana investitiile in dezvoltare si va fi obligata sa recurga la reduceri de personal.

Termenul limita pana la care se pot face propuneri pentru proiectul de modificare a OUG 77/2011 este cea de a 10-a zi de la data introducerii pe site a textului proiectului de act normativ (7 octombrie 2014 – n.r.).