Muntele de deşeuri din India va întrece la anul celebrul Taj Mahal! Video

Cel mai înalt munte de deşeuri din India, care măsoară aproape 65 de metri, ar putea depăşi anul viitor dimensiunile legendarului Taj Mahal. Situat în Ghazipur, în suburbiile estice ale capitalei indiene New Delhi, acest munte de deşeuri, care acoperă o suprafaţă echivalentă cu 40 de terenuri de fotbal, otrăveşte viaţa riveranilor, potrivit Rador.

În depozitul de deşeuri de la Ghazipur, care trebuia închis încă din 2002, când a atins saturaţia, ajung o parte dintre gunoaiele capitalei care are 20 de milioane de locuitori, „muntele” putând fi văzut de la o distanţă de câţiva kilometri.

Priveliştea lui creează panică celor care ajung în zonă, deasupra muntelui se învârt păsări răpitoare în căutarea prăzii, în timp ce vacile fără stăpân, câinii comunitari şi şobolanii mişună în această grămadă murdară.

Citește și: CINE A FOST CEL MAI BOGAT OM DIN TOATE TIMPURILE? TOP 10 CEI MAI BOGAȚI OAMENI DIN ISTORIE

Frecvent, aici au loc incendii, alimentate de metanul din depozitul de deşeuri, care pot dura zile întregi până sunt stinse. În plus, levigatul, un lichid negru toxic, cu un miros greu, rezultat din aceste deşeuri, se prelinge de-a lungul „muntelui” şi se scurge într-un canal, astfel că oamenii din zonă se îmbolnăvesc frecvent.

 Având deja o înălţime de aproape 65 de metri şi cu o rată de creştere anuală de 10 metri, muntele de deşeuri ar putea depăşi în anul 2020, potrivit estimărilor autorităţilor, faimosul monument Taj Mahal, care măsoară 73 de metri şi se află în patrimoniul UNESCO.

 Într-un mod considerat de unii ironic, Curtea Supremă a Indiei a sugerat în 2018 ca pe depozitul uriaş de deşeuri să fie plasate lumini roşii pentru a avertiza avioanele de pe cer să nu coboare foarte mult.

Sursa foto: captura video