Nagorno-Karabah. Negocierile maraton de la Moscova au dat roade

Acord de încetare a focului între Azerbaidjan şi Armenia

Negocierile maraton desfășurate la Moscova timp de mai bine de zece ore între miniștrii de externe din Azerbaidjan și Armenia s-au încheiat în noaptea de vineri spre sâmbătă. Astfel, Azerbaidjanul şi Armenia au ajuns sâmbătă la un acord de încetare a focului cu începere de la orele prânzului în regiunea separatistă Nagorno-Karabah.

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Federației Ruse, a declarat la finalul negocierilor că “un acord de încetare a focului este anunţat cu începere de la orele 12.00, 10 octombrie 2020, în scopuri umanitare. Totodată parametrii specifici ai punerii în aplicare a acordului de încetare a focului vor fi conveniţi ulterior”.

Lavrov a mai precizat că acest acord va permite “schimbul de prizonieri de război, de alte persoane şi de corpuri ale celor ucişi, în acord cu criteriile Comitetului Crucii Roşii”.

Armenia şi Azerbaidjanul au ajuns la o înţelegere să demareze “negocieri substanţiale” pentru o rezolvare paşnică a conflictului cu medierea copreşedinţilor Grupului de la Minsk al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a precizat ministrul rus. Coprezidat de Rusia, Statele Unite şi Franţa, Grupul de la Minsk este de la mijlocul anilor 1990 principalul mediator internaţional în acest conflict.

Din data de 27 septembrie, separatiştii armeni din autoproclamata republică Nagorno-Karabah, sprijiniţi de Armenia, şi forţele azere se înfruntă în această regiune muntoasă.

Sursa foto: tass