Neamț. Patru femei rănite după ce una dintre ele, beată la volan, a intrat cu mașina într-o curte

Patru femei au fost rănite duminică după ce una dintre ele, beată la volan, a intrat cu mașina într-o curte din localitatea Girov, județul Neamț. Mașina scăpată de sub control a lovit puternic o altă mașină, parcată în curte, transmite Mediafax.
 
Accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică pe DN 15 D, în localitatea Girov din județul Neamț. Polițiștii spun că la volan era o tânără de 25 de ani din Piatra Şoimului, care într-o curbă la stânga a pierdut controlul și a intrat cu mașina în curtea unei case, unde a lovit un autoturism parcat.
 
Două tinere de 18 şi 28 de ani şi a două femei de 48, respectiv 52 de ani, pasagere în acelaşi autoturism, au fost rănite și duse la spital. „Întrucât emana halenă alcoolică, tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost condusă la spital, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei”, anunță polițiștii.
 
Aceștia fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
 
Sursa foto: realitatea