Nicio zi fara o informare meteo de FURTUNI! Se anunta PLOI si GRINDINA

Meteorologii au emis, joi dimineata, o informare meteo de furtuni valabila pentru toata tara. Informarea intra in vigoare joi seara la ora 23:00 si expira vineri dimineata, la 10:00.

In acest interval, vor fi furtuni insotite de descarcari electrice. In Dobrogea, sudul si centrul Moldovei, cea mai mare parte a Olteniei si Munteniei, precum si in zona Carpatilor Meridionali si de Curbura, vor fi averse, iar cantitatile de apa vor depasi local 15…20 l/mp si izolat 35…40 l/mp.

Meteorologii informeaza ca vantul va prezenta intensificari temporare indeosebi in Moldova, Baragan si Dobrogea, cu viteze la rafala de 50…55 km/h.De asemenea, meteorologii au restrans codul galben de furtuni emis miercuri. Acesta este valabil tot pana joi, la ora 23:00, dar sunt afectate mai putine judete.

Pana joi seara se anunta ploi torentiale in Transilvania, Maramures, cea mai mare parte a Munteniei, nordul Olteniei, sudul Moldovei si in Dobrogea. In sud-estul tarii se vor semnala descarcari electrice, intensificari ale vantului cu aspect de vijelie si pe arii restranse caderi de grindina.

Sursa foto: adevarul