Nicolae Cinteza: Creditul Ioanei Basescu, acordat cu respectarea normelor interne ale CEC si BNR

Directorul Directiei de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteza, a declarat, luni, dupa audierile din Comisia de Buget-Finante din Senat, ca CEC Bank a acordat creditul Ioanei Basescu cu respectarea normelor interne ale CEC si a celor stipulate de Banca Nationala, subliniind ca nu au fost facute favoruri.

“Comisia a fost interesata de activitatea desfasurata de banca (CEC Bank – n.red.) de dupa 2011, insa am raspuns deja la acest lucru printr-o adresa semnata de Mugur Isarescu, concluziile raportului de supraveghere au fost depuse de dimineata la BNR si comunicate actionarului bancii, urmand ca in urmatoarele 2-3 zile sa furnizam Comisiei – in masura in care legea ne permite si trebuie sa analizam asta la nivelul BNR – aspectele legate de concluziile noastre referitoare la controalele facute la CEC.

Nu s-a facut niciun fel de sesizare, iar concluzia raportului este urmatoarea: creditul (acordat Ioanei Basescu – n.r.) s-a acordat in conditiile de respectare a normelor interne ale CEC si cele prevazute de BNR. Media ca durata a aprobarii unui credit este de 8 – 9 zile. In criza asta de clienti, chiar credeti ca isi permit sa lungeasca la nesfarsit acordarea unui credit?Toti sunt interesati de clienti buni si de credite care se vor intoarce”, a declarat Nicolae Cinteza, la iesirea de la audierile din Comisia buget-finante a Senatului.

Tot astazi a fost audiat si presedintele CEC Bank, Radu Ghetea, care insa nu le-a spus prea multe parlamentarilor, invocand secretul bancar, pe parcursul a doua ore de audieri.

Cu referire la secretul bancar invocat de Ghetea, Nicolae Cinteza a declarat ca nu banca centrala ii interzice lui Ghetea ce informatii sa faca publice, ci legea.

“Nu am identificat favoruri facute, conditiile practicate in acest caz au fost practicate si in alte situatii. Banca are in protofoliu 5 credite peste un milion (euro – n.r.), acordate persoanelor fizice”, a punctat Cinteza.

Dupa audierea lui Nicolae Cinteza, in comisie a fost audiat si ministrul Finantelor Daniel Chitoiu, care mai apoi s-a declarat nemultumit de activitatea CEC Bank. Dupa audierile din Comisia de Buget-Finante din Senat, Chitoiu a afirmat ca CEC Bank nu este pe profit in acest moment, ci pe pierdere, motiv pentru care se va adopta un nou statut, care se va finaliza cel mai probabil cu schimbarea conducerii.

Foto: Cronica Romana