NICUSOR CONSTANTINESCU ramane in AREST LA DOMICILIU

Judecatorii Curtii de Apel Constanta au respins, marti, ca fiind nefondata, contestatia presedintelui suspendat al Consiliului Judetean (CJ) Constanta, NICUSOR CONSTANTINESCU, impotriva deciziei Tribunalului de cercetare a sa in AREST LA DOMICILIU in dosarul Centrul Militar Zonal, acesta cerand inlocuirea respectivei masuri cu cea a controlului judiciar.

De asemenea, magistratii au respins pentru ca este nefondata si contestatia DNA impotriva deciziei Tribunalului, in acelasi dosar penal, procurorii anticoruptie solicitand inlocuirea masurii ARESTULUI LA DOMICILIU pentru NICUSOR CONSTANTINESCU cu arestarea preventiva.

Ambele hotarari ale judecatorilor Curtii de Apel sunt definitive.

Citeste si: NICUSOR CONSTANTINESCU, plasat in AREST LA DOMICILIU

Pe 26 februarie, magistratii Tribunalului Constanta au decis cercetarea in arest la domiciliu a lui NICUSOR CONSTANTINESCU, in dosarul Centrul Militar Zonal. Decizia judecatorilor a fost luata dupa ce DNA a cerut arestarea preventiva a acestuia, in urma formularii de noi acuzatii.

Pana la data mentionata, Constantinescu a fost cercetat penal sub control judiciar in respectivul dosar, pentru abuz in serviciu.

Presedintele suspendat al CJ Constanta mai este cercetat penal in AREST LA DOMICILIU intr-un alt dosar in care este acuzat de comiterea a cinci infractiuni.

Citeste si: NICUSOR CONSTANTINESCU a fost suspendat din functia de presedinte al CJ CONSTANTA

Potrivit procurorilor DNA, NICUSOR CONSTANTINESCU este acuzat de abuz in serviciu (trei infractiuni, dintre care doua in forma continuata), constituire a unui grup infractional organizat, coruperea alegatorilor (doua infractiuni), conflict de interese (zece infractiuni, dintre care cinci in forma continuata), precum si de tentativa la abuz in serviciu, in forma continuata.

Sursa foto: ziuaconstanta.ro