Nini Sapunaru, propus la Ministerul Trasporturilor de Crin Antonescu

Nini Sapunaru, deputat PNL de Vrancea, este propus de Crin Antonescu la postul de ministru al Transporturilor. Conform unor surse din PNL, Nini Sapunaru va obtine portofoliul Transporturilor, el urmand a fi si trezorierul campaniei prezindentiale de anul viitor.

“Am fost intrebat daca as accepta propunerea, din partea dansului, pentru functia de ministru al Transporturilor. Am acceptat. Sunt onorat de propunere. Voi astepta decizia partidului de duminica. Atata vreme cat am fost anuntat, nu avea niciun rost sa tinem secret. Dansul (nr Crin Antonescu) a declarat ca are o propunere pe care o va face duminica. Atata vreme cat deja s-a aruncat numele pe piata, l-am sunat si m-a autorizat sa anunt acest lucru “, a spus Nini Sapunaru, la postul Realitatea TV.

“Sunt extrem de multe obiective, nu este un minister usor, nu este un moment extrem de favorabil. Sunt convins ca nu voi avea nici macar o saptamana de asteptare. Cred ca, impreuna cu ceilalti colaboratori din minister, stiu ce am de facut in continuare la minister”, a spus Nini Sapunaru.

Liberalii se vor reuni duminica, la ora 11.00, la Palatul Parlamentului, in cadrul Biroului Politic National al PNL, pentru a nominaliza o alta persoana la ministerul Transporturilor in locul lui Ovidiu Silaghi, acuzat de trafic de influenta.

Sursa foto: realitatea.net