Nini Sapunaru: PSD il foloseste pe Tariceanu pentru a-i pacali pe romani ca proiectul USL inca exista

Nini Sapunaru, presedinte al Partidului National Liberal (PNL) Vrancea, a fost de departe unul dintre cei mai aprigi contestatari ai lui Calin Popescu Tariceanu, din momentul in care ultimul a declarat ca a facut un pact politic cu PSD-UNPR-PC-UDMR pentru a obtine scaunul de presedinte al Senatului.

Sapunaru nu s-a ferit sa il acuze de faptul ca a acceptat sa fie o sluga, un pres doar pentru a ramane la putere. Mai mult, Nini Sapunaru avertizeaza ca PSD se foloseste de Tariceanu pentru a pacali cetatenii ca proiectul USL exista in continuare.

Citeste si: Lideri din PNL il desfiinteaza pe Tariceanu: S-a umilit in cel mai urat mod posibil

“PSD, prin sustinerea lui Calin Popescu-Tariceanu pentru sefia Senatului, arata ca este un partid fara principii si fara moralitate. Pesedistii apeleaza la imaginea lui Tariceanu pentru a-i pacali pe romani ca proiectul USL este in continuare valabil. Prin faptul ca Tariceanu accepta sa fie o sluga pentru social-democrati in lupta acestora cu PNL, acesta demonstreaza ca nu are niciun fel de demnitate politica si ca prefera sa se faca pres in fata PSD doar pentru a ramane la putere.

Este o situatie penibila cea in care se pune un fost presedinte al PNL, doar pentru a ocupa functii. In ciuda incercarilor lui Calin Popescu-Tariceanu si PSD de a mitui prin functii diversi membri ai PNL sa li se alature, acestia au fost refuzati. PNL ramane un partid unit si puternic, care va reprezenta adevarata opozitie la adresa noului Guvern”, se arata in declaratia de presa a liderului liberal din Vrancea.

Sursa foto: pnl.ro