Noi dezvaluiri despre Elodia Ghinescu. Poiana Cristianului, locul unde s-ar afla fosta sotie a lui Cristian Cioaca

Apar noi dezvaluiri in dosarul mortii avocatei Elodia Ghinescu. Tatal ei era convins ca trupul fiicei sale este ascuns in Poiana Cristianului, locul in care obisnuia sa se plimbe Elodia cu Cristian Cioaca.

Marturisirile au fost fost facute de un bun prieten al lui Dumitru Ghinescu, tatal Elodiei, cel care si-a cautat fiica pana in ziua in care a murit macinat de boala. 

“Isi lua un scaun si se aseza jos. Scormonea cu mainile in pamant, convins ca Elodia se afla acolo. Odata chiar mi-a spus: ‘daca acum stau chiar pe mormantul Elodiei’?!”, a povestit barbatul, la RTV.

El a mai spus ca tatal Elodiei Ghinescu isi cauta fiica nu doar in poiana. “Mai jos este un bazin de apa, el nu a cautat numai in poiana asta”, a marturisit acesta.

Judecatorii de la Curtea de Apel Pitesti au decis, vineri, ca fostul politist Cristian Cioaca sa ramana in arest, respingand astfel cererea formulata de acesta de punere in libertate.

Decizia in cazul Cioaca vine dupa ce Curtea de Apel Pitesti a constatat, in data de 25 noiembrie, legalitatea si temeinicia arestarii preventive a fostului sot al avocatei Elodia Ghinescu, condamnat de instanta de fond la 22 de ani de inchisoare pentru uciderea sotiei.

Instanta a dispus mentinerea arestarii preventive a inculpatului, aflat in prezent in Penitenciarul de Maxima Siguranta Colibasi, unde a fost transferat pe 30 ianuarie, respingand totodata cererea de revocare a masurii arestului preventiv, precum si pe cea de inlocuire a acestei masuri cu obligarea de a nu parasi localitatea.

Reamintim ca Cristian Cioaca a fost condamnat de Tribunalul Arges, pe 2 iulie 2013, la 21 de ani de inchisoare pentru savarsirea infractiunii de omor calificat si la doi ani de inchisoare pentru profanare de morminte, urmand sa execute 22 de ani de detentie. Sentinta instantei de fond a fost atacata ulterior cu apel de catre toate partile implicate. Cererile au fost formulate de inculpat, de mama si fratele Elodiei Ghinescu, in calitate de parti civile in dosar, precum si de procurori.

Inculpatul a fost obligat, prin sentinta Tribunalului Arges, sa plateasca echivalentul a 100.000 de euro cu titlu de daune morale fiului sau minor Patrick, in calitate de parte vatamata. Emilia Ghinescu, mama Elodiei, ar urma sa primeasca daune morale de 100.000 de euro, iar fratele Elodiei, Robert Ghinescu, de 50.000 de euro. Cioaca a fost obligat si la plata sumei de 135.000 de lei cheltuieli judiciare catre stat.

Tribunalul Arges a respins cererile partilor civile Emilia si Robert Ghinescu de schimbare a incadrarii juridice in omor deosebit de grav, precum si cererea inculpatului de revocare a masurii arestarii preventive. 

Foto: enational.ro