NOI INFORMATII despre tanarul rom de origine romana linsat in Franta

Tanarul etnic rom de origine romana batut cu bestitalitate la Pierrefitte pe 13 iunie a incercat sa fuga de agresori, dar acestia au incercuit tabara, au declarat martori pentru politia franceza, relateaza TF1 in pagina electronica de duminica, incercand o reconstituire a dramei pe baza marturiilor.

Potrivit postului TF 1, totul pare ca a pornit de la o spargere. Vineri, pe 13 iunie, un copil in varsta de 11 ani surprinde un hot prin efractie undeva in departamentul Seine-Saint-Denis. Mai tarziu, seara, un tanar rom in varsta de 17 ani este gasit inconstient intr-un carucior de supermarket, cu fata extrem de tumefiata.

Citeste si: MAE: Tanarul rrom LINSAT in FRANTA este in COMA PROFUNDA

Prezentat mai intai sub numele de Darius, in varsta de 16 ani, ulterior s-a dovedit, potrivit unor surse concordante, ca se numeste de fapt Gheorghe, are 17 ani si a fugit dintr-un centru de psihiatrie din Romania, pentru a se alatura parintilor in Franta, pe teritoriul careia a patruns sub o identitate falsa.

Echipe de politie s-au intalnit cu Mariana si Victor, doi locuitori din tabara lui “Darius”. In acea vineri, catre ora locala 18.00 (19.00, ora Romaniei), Victor aude niste tineri la intrarea in tabara. Inarmati cu bate, ei vor cu “Darius”, de la care vor sa recupereze ceea ce a furat. Tanarul este cunoscut de politie. Cu noua zile inainte de drama, ar fi fost retinut de fortele de ordine dupa ce a incercat sa fure un televizor. Dupa ce locuitorii taberei refuza sa-l predea, grupul ameninta. “Vom veni dupa el”, ar fi avertizat tinerii.

Doua ore mai tarziu, grupul revine in tabara. De aceasta data au mai multe arme. Martori citeaza arme automate, bate de baseball si sabii. “Erau vreo 20 de persoane, poate mai multe”, potrivit unui martor. “Darius a incercat sa fuga peste gard, dar tinerii au incercuit tabara”, potrivit aceleiasi surse. Astfel tanarul a fost prins si, sub amenintarea unui pistol, a fost urcat cu forta intr-o masina.

Citeste si: TANARUL ROMAN, LINSAT IN FRANTA, fugise dintr-un centru PSIHIATRIC din Romania

In aceeasi seara, rapitorii i-au contactat telefonic pe parintii lui “Darius” in doua randuri. Ei au cerut o rascumparare in valoare de 15.000 de euro la primul apel, redusa la 5.000 de euro la al doilea. Mama tanarului ii cere proprietarului roman al unui garaj din vecinatate sa o ajute si sa negocieze cu rapitorii. “Le vom da tot ce a furat Darius”, promite ea.

Dupa ce se duce in La Cite des Poetes, un cartier-problema vecin cu tabara, proprietarul garajului da, intamplator, peste tanar. Baiatul zace inconstient in carucior, cu fata tumefiata. “Mi-a pierit glasul. Abia respira, dar traia”, isi aminteste el.

Proprietarul garajului incearca sa-l aduca in carucior pana in tabara, dar abandoneaza la coltul strazii si pleaca in cautarea parintilor.

“Darius” este transportat imediat la Urgente, la Spitalul Lariboisiere de la Paris. Primul examen de bilant este terifiant: fata tumefiata, dinti sparti, membre rupte. Tanarul a fost “linsat”, probabil dupa ce a fost sechestrat intr-o pivnita, asa cum atesta funinginea neagra de pe corp.

Politia Judiciara din departamentul Seine-Saint-Denis a fost insarcinata cu ancheta deschisa pentru rapire, sechestrare si “acte de barbarie”.

Ancheta se anunta dificla, deoarece principalii martori refuza sa colaboreze, de frica represaliilor, potrivit TF1.

Tanarul se afla, duminica, in continuare, intre viata si moarte. Insa avocata familiei a declarat pentru Le Journal du Dimanche ca exista o “prima mica veste buna”, si anume starea tanarului inregistreaza o usoara ameliorare. Medicii i-ar fi redus doza de sedativ care-l mentine intr-o coma indusa.