Noi SENSURI UNICE pe strazile din Capitala

Primaria Sectorului 1 continua programul de fluidizare a traficului pe strazile secundare din aceasta zona administrativa si introduce noi SENSURI UNICE pe doua artere din cartierul Bucurestii Noi, se arata intr-un comunicat de presa al institutiei.

Astfel, incepand de miercuri, in baza avizului Comisiei Tehnice de Circulatie din Primaria Capitalei, se va circula intr-un singur sens pe strazile Berveni si Aurel Baiesu. Pe strada Berveni se va circula in SENS UNIC dinspre bulevardul Bucurestii Noi spre strada Fabrica de Caramida, iar pe strada Aurel Baiesu se va circula in SENS UNIC dinspre strada Stanilesti spre bulevardul Bucurestii Noi.

Citeste si: O noua strada cu SENS UNIC, in Capitala

“Introducerea sensurilor unice pe strazile secundare ofera, pe langa alternative de fluidizare a traficului, solutii pentru locuri de parcare, intrucat se poate parca pe ambele laturi ale strazii, fara ca circulatia rutiera sa fie obstructionata. Pana in prezent, prin introducerea sensurilor unice, Primaria Sectorului 1 a creat peste 100.000 de noi locuri de parcare”, se spune in comunicat.

Citeste si: Noi SENSURI UNICE pe strazile secundare din Sectorul 1

Programul de introducere a SENSURILOR UNICE pe strazile secundare din Sectorul 1 a fost demarat la sfarsitul anului 2007. Pana in acest moment, Primaria Sectorului 1 a introdus SENSURI UNICE pe o treime din strazile secundare din zonele Nicolae Titulescu, Calea Grivitei, bulevardul Ion Mihalache, Buzesti, Aviatiei, bulevardul Expozitiei, Cartierul Baneasa, Dorobanti, Floreasca si Romana.