Noii șefi al filialelor PNL de sector, validați în BEx. Cine sunt interimarii

Liberalii i-au validat, luni, în ședința conducerii partidului, pe cei care vor conduce interimar filialele PNL din București, ca urmare a demisiei fostelor conduceri, după scorul mic la europarlamentare

Astfel, potrivit unor surse din partid, la sectorul 1 a fost validat Sebastian Burduja, la sectorul 2 – Monica Anisie, la sectorul 3 – Antonel Tănase, la sectorul 4 – Pavel Popescu, la sectorul 5 – Cristian Băcanu, iar la sectorul 6 – Ciprian Ciucu (foto). 

De asemenea, pentru Biroul interimar de conducere al PNL Bucuresti, Violeta Alexandru, șefa organizației, i-a propus pe Bogdan Glăvan, Victor Picu, Ovidiu Raetchi, Daniel Ciungu, Dragos Dincă și Cristina Trăilă. 

Pe 25 iunie, Violeta Alexandru, consiliera lui Ludovic Orban, a fost validată, în şedinţa Biroului Executiv al partidului, în funcţia de preşedinte interimar al PNL Bucureşti, propunerea fiind făcută de președintele liberal.

Votul pentru Violeta Alexandru a fost unul pozitiv, chiar dacă peste 600 de liberali au semnat, cu o zi înainte de BEX, o scrisoare adresată lui Rareş Bogdan, prin care îi cereau acestuia să preia şefia PNL Bucureşti.

Pe 3 iunie, Cristian Buşoi a demisionat de la șefia PNL București, precizând că „cel mai înţelept lucru este să ne retragem”. Acesta a adăugat că şi conducerea naţională a partidului e responsabilă pentru scorul PNL în Capitală la alegerile europarlamentare.

Cristian Buşoi conducea filiala PNL Bucureşti, Victor Picu era lider PNL Sector 1, Anca Boagiu – preşedinte PNL Sector 2, Florin Alexe la PNL Sector 3, Răzvan Sava la PNL Sector 4, Cristian Marian Olteanu la PNL Sector 5, iar Cornel Pieptea la PNL Sector 6.

Sursa foto: realitatea