Noul Cod Rutier sa tina cont de realitate, ii cere Ponta ministrului Stroe

Noul Cod Rutier trebuie sa tina cont de realitate , chiar daca masurile vor fi nepopulare, i-a transmis premierul Victor Ponta, miercuri, ministrului de Interne, Radu Stroe, in contextul tensiunilor generate de proiectul noului Cod Rutier, care prevede sanctiuni aspre pentru soferii care incalca regulile.

“Codul rutier trebuie sa tina cont de realitate. O sa fim impopulari pentru o parte din cei care sunt supusi unei legislatii mult mai dure, dar suntem in momentul in care trebuie sa luam decizii”, a spus Ponta in deschiderea sedintei de guvern de miercuri. “Nu va inmuiati!”, i-a transmis premierul ministrului de Interne, Radu Stroe.

Ministerul de Interne intentioneaza sa reduca pedepsele extrem de mari pe care dorea sa le introduca in proiectul de modificare a Codului Rutier, dupa reactiile critice aparute la documentul aflat in dezbatere. Astfel, permisele auto ar putea sa nu mai fie retinute pe perioade de 2 la 4 ani, iar amenzile de pana la 16.000 de lei ar putea fi reduse, a anuntat marti Radu Stroe.

Vezi aici detalii despre modificarile care se vor aduce la Codul Rutier