O cunoscută bancă ar putea să dispară din România! Tranzacția pusă la punct pe piața bancară locală

S-ar pregăti o mega-tranzacție pe piața locală, în urma căreia o cunoscută bancă ar putea să dispară din România, anunță bursa.ro. Banca Românească este la un pas de a fi cumpărată, spun surse din piața bancară.

„Penultimul deal Isărescu-Dragnea: Eximbank pusă să cumpere Banca Românească”, a scris fostul bancher, Lucian Isar pe contul său de Facebook. De aici reiese că autorităţile noastre ar dori ca Eximbank să achiziţioneze Banca Românească. În trecut, Banca Românească ar fi fost cumpărată de OTP Bank însă Banca Naţională a României (BNR) nu şi-a dat avizul pentru achiziţia acesteia.

„A notificat subsidiara din România a OTP Bank, printr-o scrisoare adresată managementului în data de 14 martie, asupra faptului că nu a aprobat achiziţia de către OTP Bank România S.A. a pachetului de acţiuni deţinute de Banca Naţională a Greciei la Banca Românească, în valoare de 99,28%, şi a portofoliului suplimentar din România apar­ţinând altor subsidiare ale NBG”, au declarat cei de la OTP Bank cu referire la decizia pe care a luat-o Banca Națională. Nici reprezentanţii BNR şi nici cei ai Eximbank nu au comentat referitor la informaţia de mai sus, potrivit Bursa.ro.

Sursa foto: adevarul