Jurnalista, reclamata la Politie de PSD pentru ca a postat pe Facebook rezultatele din Noua Zeelanda

O jurnalista a fost reclamata de PSD la Politie pentru ca a postat pe pagina sa de socializare rezultatele din Noua Zeelanda la primul tur de scrutin al alegerilor prezidentiale. Astfel, jurnalista  Monalise Hihn, care lucreaza la Europa FM, dar si la un site de stiri, a fost reclamata la politie de PSD Hunedoara pentru ca in ziua alegerilor a postat pe Facebook rezultatele de la sectia de votare din Noua Zeelanda, care il dadeau castigator pe Klaus Iohannis, candidatul PSD Victor Ponta clasandu-se abia pe locul 4 cu doar 7 voturi.

„Procesul electoral in Noua Zeelanda s-a inchis: Klaus Iohannis 66, Monica Macovei 28, Elena Udrea 13, Victor Ponta 7, Calin Popescu Tariceanu 6, Corneliu Vadim Tudor 6, Teodor Melescanu 2, Funar 4, Dan Diaconescu 2, Kelemen Hunor 1”, scria duminica pe Facebook jurnalista Monalise Hihn.

Citeste si: DRAGNEA ACUZA ARDEALUL DE TURISM ELECTORAL: SE VOR FACE SESIZARI PENALE. IN TURUL II LUCRURILE VOR ARATA ALTFEL

Citeste si: DEZVALUIRE SOC! TARICEANU NU VA APUCA SA FIE NUMIT PREMIER

PSD Hunedoara sustine ca aceasta postare ar fi fost de natura sa influenteze electoratul in ziua votului si au depus o plangere impotriva acesteia la Biroul Electoral Judetean pe 2 noiembrie. Potrivit celor de la stiriflux.ro, jurnalista Monalise Hihn a fost chemata joi la audieri la Politie in urma acestei plangeri.

„Am fost anuntata ca impotriva mea a fost formulata o plangere, la care a fost alaturat si un print screen cu postarile de pe Facebook, de catre un jurist care reprezinta Organizatia Judeteana PSD Hunedoara. Acesta a reclamat la BEJ Hunedoara ca informatiile pe care le-am postat duminica pe Facebook ar fi putut influenta votantii. Cei de la Politie m-au instiintat sa ma prezint astazi la sediul din Deva si am facut acest lucru. Nu cred ca mai exista in tara aceasta un caz similar de plângere formulata impotriva cuiva. Informatiile pe care le-am publicat, legate de rezultatele alegerilor in Noua Zeelanda, dar si in Coreea de Nord si in alte tari, erau publice. Le-am preluat de la altii, ca nu sunt chiar prezicator in stele. A fost plin internetul duminica de ele. in plus, nu exista reglementari in ceea ce priveste spatiul virtual. Este vorba de contul meu de Facebook, de un spatiu privat”, a spus jurnalista Monalise Hihn, potrivit stiriflux.ro.

In urma cu cateva ore, Monalise Hihn a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj: “La Politie. Amanunte cand ma intorc”.

DEZVALUIRE BOMBA! ASA S-AU FRAUDAT ALEGERILE. URMEAZA LOVITURA DE GRATIE

Iata si postarea care i-a suparat pe cei din PSD.