O noua ancheta in cazul accidentului aviatic din Apuseni

O noua ancheta in cazul accidentului aviatic din Apuseni. Digi 24 scrie ca a fost deschis un dosar penal dupa accidentul aviatic din Apuseni, din ianuarie, i care au murit pilotul Adrian Iovan si studenta Aura Ion.

Seful comisiei care a investigat accidentul a facut plangere la Parchet, a declarat ca superiorii sai au pus presiune asupra sa in cursul anchetei.

Citeste si: ACCIDENT APUSENI: Conducerea Scolii Superioare de Aviatie Civila, audiata de procurori

“In raport de datele rezultate din aceste activitati, va fi readaptat si planul de ancheta in vederea solutionarii cu celeritate a cauzei”, precizeaza PICCJ.

Pilotul ADRIAN IOVAN si studenta AURELIA ION si-au pierdut viata in accidentul aviatic produs in 20 ianuarie, in Muntii Apuseni, intr-o zona accidentata, la peste 1.400 de metri altitudine, la granita dintre judetele Cluj si Alba. In accident au fost raniti copilotul RAZVAN PETRESCU si medicii RADU ZAMFIR de la Spitalul Fundeni, VALENTIN CALU de la Spitalul Elias, CATALIN PIVNICERU de la Spitalul “Sfanta Maria” si SORIN IANCEU de la Spitalul Municipal din Beius, judetul Bihor. Echipa medicala din avion mergea de la Bucuresti la Oradea, unde urma sa preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.

Citeste si: ACCIDENT AVIATIC APUSENI: Inspectia Muncii, amenzi de 29.000 de lei

Epava avionului si victimele au fost gasite de trei localnici, dupa cautari care au durat aproximativ cinci ore si la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, politisti, salvamontisti, angajati ai Parcului National Muntii Apuseni si localnici.

Cercetarile in dosarul accidentului din Apuseni sunt facute de procurorii militari din Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, dupa ce Parchetul Curtii de Apel Alba Iulia si-a declinat competenta, in 4 februarie, din cauza ca trebuie audiate persoane din institutii centrale ale statului cu atributii in gestionarea situatiilor de urgenta.

Sursa foto: monitorulab.ro