O noua manevra marca PSD: Biletele ELECTORALE impartite la MANASTIRE. FOTO

O noua manevra electorala de cea mai joasa speta a fost pusa la cale de reprezentantii Partidului Social Democrat (PSD) la finele saptamanii recent incheiata. Credinciosii care au trecut weekend-ul acesta pe la Manastirea Cozia au primit biletele cu indemnuri electorale.

Sute de astfel de biletele au fost primite de enoriasi, ei fiind indemnati sa il voteze pe candidatul PSD Victor Ponta, in turul al doilea al alegerilor prezidentiale. “Stimate alegator crestin-ortodox, Cand votezi, nu iti trada credinta si neamul! Voteaza Victor Ponta, roman si crestin-ortodox!”, este mesajul primit de credinciosi. Biletul a post postat pe Facebook de jurnalistul clujean Sabin Gherman, alaturi de un mesaj.

“O nemernicie primita la Manastirea Cozia, acum intelegi de ce atatia bani pentru popi?”, a scris peFacebook Sabin Gherman, acesta primind foaia de la un credincios, care, la randul sau, a primit-o la Manastirea Cozia. Pe langa indemnul electoral, biletul mai contine si o parte din rugaciunea preacuviosului Paisie Aghioritul: “Dumnezeul meu, sa nu-i parasesti pe robii Tai care traiesc departe de Biserica, dragostea Ta sa-i aduca pe toti langa Tine”.

CITESTE SI: PSD imparte icoane cu Arsenie Boca si “Victor Ponta presedinte” pe verso. Alina Gorghiu: Biserica sa ia atitudine 

De asemenea, Mitropolia Clujului, Maramuresului si Salajului este acuzata ar fi trimis mai multor preoti ortodocsi din judetul Cluj o circulara, prin care li se cere sa le spuna credinciosilor sa voteze cu un presedinte “crestin, ortodox, roman”. Mai multi preoti au fost inregistrati cand recunosteau ca au primit asemenea indicatii, pe care spun ca le vor urma, potrivit TVR Cluj, citata de Ziarul de Iasi.

“O sa le spunem oamenilor ca trebuie sa mearga la vot si sa aleaga un presedinte crestin, ortodox, roman, din ce am inteles eu”, spune un preot inregistrat de reporteri. De cealalta parte, reprezentantii Mitropoliei neaga aceste acuzatii si spun ca preotii trebuie sa pastreze neutralitatea bisericii fata de politic.

La inceputul lunii noiembrie, Patriarhia romana a transmis ca nu se implica in campania electorala, dupa ce presedintele Traian Basescu a spus ca Biserica Ortodoxa a facut campanie alaturi de PSD, intrucat votantii ar fi primit iconite cu Arsenie Boca, prin care erau indemnati sa il voteze pe Victor Ponta.

“La fiecare moment electoral din Romania, Patriarhia romana a reafirmat public neutralitatea politica a Bisericii Ortodoxe Romane, conform hotararilor Sfantului Sinod fundamentate pe canoanele Bisericilor Ortodoxe”, au explicat reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane.

Sursa foto: realitatea.net, facebook/sabin gherman