OANA NICULESCU MIZIL: MARIAN VANGHELIE tine la colegii sai, chiar daca unii I-AU FACUT RAU

OANA NICULESCU MIZIL iubita lui MARIAN VANGHELIE, a declarat vineri ca edilul tine la colegii lui, desi unii i-au facut rau, iar acesta trebuie eliberat din arest, deoarece “se incalca niste reguli, principii, drepturi de aparare”.

Oana Niculescu Mizil s-a prezentat vineri la sediul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, unde se va judeca o cerere a primarului suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, de INLOCUIRE A ARESTULUI PREVENTIV cu o masura mai usoara.

Intrebata despre o postare a lui Vanghelie de pe Facebook, cu referire la situatia premierului Victor Ponta, Oana Niculescu Mizil a spus: “Este dreptul lui de a vorbi si el stie exact ce s-a intamplat in partid. Stiu si eu, dar nu vreau sa vorbesc. Pe mine ma preocupa acum fetita, ma preocupa sanatatea noastra. Eu nu vreau sa ajunga cineva in situatia noastra, nici Victor, nici Daciana in situatia mea, pentru ca este o situatie foarte grea. Eu in politica nu mai sunt, dar voi avea grija de oamenii de rand, pentru ca ceea ce se intampla cu Marian, si aici este regretul meu ca fost om politic, este si regretul lui Marian si al celorlalti care au fost colegi cu el de arest, ca nu ne-am ocupat mai devreme de oamenii de rand care sunt in aceeasi situatie. Multi dintre ei sunt oameni nevinovati”.

Ea a adaugat ca Marian Vanghelie “tine la colegii lui”, desi “unii i-au facut rau”, aratand ca acesta nu se gandeste sa demisioneze, deoarece se afla “sub prezumtia de nevinovatie”.

Oana Niculescu Mizil a mai spus ca “trebuie facut ceva”, deoarece administratia din sectorul 5 este blocata. In opinia sa, Marian Vanghelie ar trebui eliberat, dupa ce a stat mai mult de 100 de zile in arest, deoarece in cazul lui “se incalca niste reguli, principii, drepturi de aparare”.

Marian Vanghelie a fost arestat preventiv pe 14 martie, intr-un dosar in care este acuzat de DNA de abuz in serviciu, luare de mita si spalare de bani.

CITESTE SI:MARIAN VANGHELIE incearca sa scape de ARESTUL PREVENTIV