Obiectul după care a fost identificat corpul generalului Qassem Soleimani! Ce simbolizează acesta

Elementul după care a fost identificat corpul lui Qasem Soleimani, generalul iranian ucis într-un atac cu dronă al SUA, este inelul pe care acesta îl purta. O publicaţie a vorbit cu bijutieri pentru a afla ce valoare are bijuteria, scrie Mediafax.

Inelul nu este unul foarte valoros, potrivit bijutierilor cu care au vorbit jurnalişti de la publicaţia New York Post. Aceştia cred că piatra bijuteriei este fie carneol (sau cornalină), fie un rubin. În ambele cazuri, inelul nu valorează mai mult de câteva sute de dolari.  Din imagine îmi dau seama că este o piatră de carneol – nu este un rubin; provine din Africa”, a declarat Maykel Rieth, tăietor profesionist de pietre preţioase la firma R Gems din New York.

Citește și: FIICA GENERALULUI QASSEM SOLEIMANI, MESAJ AVERTISMENT PENTRU DONALD TRUMP

Unii musulmani cred că cei care poartă această piatră pot binecuvânta. Se crede că însuşi Profetul Mahomed purta un inel din argint cu pecete din carneol la degetul mic al mâinii drepte. Mai mult, pe multe pietre de acest fel, de pe inele purtate de musulmani, sunt încrustate rugăciuni scurte.

 

În ceea ce priveşte metalul din care este realizat inelul, bijutierii cred că este vorba, cel mai probabil, de argint, deşi nu este exclusă nici varianta aurului alb. Varianta argint este susţinută atât de Rieth, cât şi de un alt bijutier, de la Paillon Jewelry. „Din imagine nu pare să fie un inel scump, deoarece este făcut din argint, nu este aur”, a declarat al doilea bijutier.

Sursa foto: The Guardian