OFICIAL: Steaua va incasa minim 8.600.000 de euro din Liga Campionilor

UEFA a anuntat oficial ce sume de bani vor primi echipele care participa sezonul acesta in Liga Campionilor.

Cele 32 de cluburi calificate in faza grupelor Ligii Campionilor vor primi de la UEFA minimum 8,6 milioane de euro fiecare, conform unui comunicat dat publicitatii de forul continental. Astfel, Steaua, campioana Romaniei, are garantata aceasta suma, la ea urmand sa se adauge care un milion de euro pentru fiecare victorie si cate 500.000 de euro pentru fiecare rezultat de egalitate in faza grupelor.

Daca elevii lui Laurentiu Reghecampf vor obtine calificarea in optimile de finala, Steaua va mai fi premiata cu 3,5 milioane de euro, iar o eventuala prezenta in sferturi inca 3,9 milioane de euro. Accederea in semifinale sau in finala aduce echipei care reuseste aceasta performanta 4,9 milioane de euro, respectiv 6,5 milioane de euro ca si finalista ori 10,5 milioane de euro daca se impune in ultimul act.

La toate aceste premii sportive se vor adauga cele din drepturile de televizare, care vor fi stabilite la finalul competitiei.

Steaua Bucuresti face parte din Grupa E alaturi de Chelsea, Schalke 04 si FC Basel.