Oiectele de patrimoniu de la MUZEUL LITERATURII, mutate la Casa Presei

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, si ministrul culturii, Kelemen Hunor, au convenit asupra unui spatiu adecvat depozitarii obiectelor de patrimoniu aflate in MUZEUL NATIONAL AL LITERATURII ROMANE, in urma evaluarii mai multor imobile, se arata intr-un comunicat remis vineri presei de municipalitatea bucuresteana.

Potrivit sursei citate, au inceput procedurile interne de pregatire a mutarii in incinta Casei Presei, in spatiul administrat de CNI Coresi. “Primaria Municipiului Bucuresti se ocupa deja de igienizarea si pregatirea spatiului si are in responsabilitate si intretinerea lui ulterioara, astfel incat valorile inestimabile ale MUZEULUI NATIONAL AL LITERATURII ROMANE sa fie pastrate in conditii optime si de maxima siguranta”, se spune in comunicat.

Citeste si: Primaria Capitalei afirma ca a demarat toate procedurile legale pentru rezolvarea situatiei MUZEULUI LITERATURII

In perioada imediat urmatoare, vor fi facute demersuri pentru identificarea unui imobil adecvat functionarii MUZEULUI NATIONAL AL LITERATURII ROMANE, pentru expunerea tezaurului literar, pe masura prestigiului institutiei de cultura.

Citeste si: Un nou PROTEST fata de evacuarea MUZEULUI LITERATURII din sediul de pe bulevardul Dacia

Sursa foto: activenews.ro