OLT: Un TREN de CALATORI si-a PIERDUT VAGOANELE pe CAMP

Aproximativ 300 de pasageri ai trenului Timisoara Nord – Bucuresti Nord au ramas, marti dimineata, pe un camp din judetul Olt, timp de mai bine de o ora, dupa ce, din cauza unei defectiuni, cele doua locomotive care tractau vagoanele s-au desprins, informeaza postul de televiziune Digi 24.

Incidentul a avut loc in zona comunei Radomiresti, din judetul Olt, in momentul in care trenul a incercat sa franeze. Unul dintre calatori, martor la eveniment, a relatat ca locomotivele si-au continuat drumul, in timp ce opt vagoane au ramas in Radomiresti. Dupa o ora, cele doua locomotive s-au intors pentru a prelua garnitura de vagoane, informeaza Digi24.

Purtatorul de cuvant al CFR Calatori, Alina Predescu, sustine ca toti pasagerii au fost in siguranta. “Vagoanele nu au ramas pe camp. A fost un incident in circulatia trenului 1696 Timisoara Nord – Bucuresti Nord. Acest tren a franat automat in zona Radomiresti, din cauza unei probleme aparute in circulatie. Cei aproximativ 300 de pasageri au fost in siguranta si si-au continuat calatoria cu acelasi tren.

Trenul si-a reluat, practic, traseul dupa aproximativ o ora de stationare. La acest moment sunt cercetate cauzele care au condus la incident”, a declarat Alina Predescu. In ceea ce priveste informatia potrivit careia locomotiva si-ar fi continuat drumul, in timp ce cele opt vagoane au ramas in camp, reprezentantul CFR a spus: “Nu stiu sa va spun exact care au fost manevrele care s-au efectuat”.

Sursa foto: adevarul