Oman. Sultanul Qaboos a murit după 49 de ani domnie! Cine va fi succesorul său

Sultanul Qaboos venise la putere în anul 1970, printr-o revoluție de catifea, cu sprijin britanic, detronându-l pe tatăl sau. Sultanul Qaboos bin Said Al Said din Oman, cel mai longeviv conducător din lumea arabă, a murit la vârsta de 79 de ani, a anunțat presa de stat, informează BBC.

Update: Haitham bin Tariq al-Said a fost numit drept noul conducător al Omanului după moartea vărului său, sultanul Qaboos bin Said, vineri seară, a informat sâmbătă televiziunea Al Jazeera, citată de Mediafax.

Fostul ministru al culturii, în vârstă de 65 de ani, a fost învestit în funcţie sâmbătă dimineață înaintea consiliului familiei aflate la guvernare în Oman. Televiziunea de stat din Oman a anunţat că autoritățile au deschis o scrisoare a sultanului Qaboos, în care acesta îşi alesese succesorul, înainte de a-l anunța pe Haitham bin Tariq drept noul conducător.
 
“Haitham bin Tariq a fost investit ca noul sultan al țării … după o întâlnire a familiei care a decis numirea celui ales de sultan”, a transmis guvernul într-o postare pe Twitter. Constituția omaniană prevede că succesorul la tron trebuie numit de familia regală în termen de trei zile după ce postul a rămas vacant. Sultanul trebuie să fie un membru al familiei regale, precum și “un fiu musulman, matur, rațional și legitim al părinților musulmani omanieni”.
 
Regretatul sultan Qaboos, unul dintre cei mai longevivi conducători din Orientul Mijlociu, care a menținut neutralitatea țării în regiune, era bolnav de ceva vreme și se crede că suferea de cancer de colon. În luna decembrie fusese internat într-un spital din Belgia pentru a primi tratament. Acesta nu avea copii și nu numise public un succesor care să conducă cei 4,5 milioane de locuitori ai națiunii.
 
Autoritățile au decretat trei zile de doliu național după moartea sultanului Qaboos, iar steagurile vor fi arborate în bernă timp de 40 de zile. Qaboos bin Said al Said a condus țara din Golf începând cu anul 1970, în urma unei lovituri de stat sprijinită la acea vreme de Marea Britanie.

Știre inițială

În urmă cu o lună se întorsese din Belgia, unde făcuse investigații medicale. Au existat rapoarte că ar fi suferit de cancer. Folosind bogăția Omanului în petrol, acesta a angajat statul pe calea dezvoltării. Sultanul nu a fost însurat și nu are moștenitori. În Oman au fost declarate 3 zile de doliu național.

Conform statutului casei regale, în termen de trei zile, Consiliul Casei Regale (care cuprinde 50 de bărbați), are misiunea de a alege un succesor la tron.

Sursa foto: BBC