Omul de afaceri CATALIN CHELU, condamnat DEFINITIV la sase ani de INCHISOARE pentru tentantiva de MITUIRE

Omul de afaceri CATALIN CHELU a fost condamnat DEFINITIV, luni, de Curtea de Apel Bucuresti (CAB), la sase ani de INCHISOARE in dosarul “Mita la MAI”, pentru tentativa de mituire a fostului secretar de stat in Ministerul de Interne DAN VALENTIN FATULOIU.

CAB a mentinut prin decizia luata sentinta dispusa, in prima instanta, de Tribunalul Bucuresti. Prin aceeasi masura, CAB a dispus ca omul de afaceri sa nu mai poata ocupa vreo functie in cadrul vreunei societati comerciale pentru o durata de cinci ani.

Instanta a dedus din pedeapsa de sase ani a lui CATALIN CHELU durata retinerii si a arestului preventiv executate de omul de afaceri, din 20 noiembrie 2010 pana in 11 februarie 2011.

Totodata, instanta i-a condamnat pe Nitache Stefan Badea la patru ani de inchisoare cu executare, pe Gabriel Constantinescu si pe Cristi Antonel Bunu la cate sase luni de inchisoare cu suspendare.

Citeste si: Stefan Badea i-a propus lui Fatuloiu 500.000 euro cash si 300.000 euro business

Instanta a mentinut sechestrul asigurator impus de procurorii DNA pe banii ridicati la momentul sechestrului si a ridicat sechestrul de pe mai multe bunuri ale lui CATALIN CHELU.

Decizia luata de judecatorii Camelia Bogdan si Alexandru Mihalcea, cei care au solutionat si dosarul ICA, este DEFINITIVA.

In acest dosar, trimis instantei in decembrie 2010, CATALIN CHELU a fost acuzat de dare de mita si cumparare de influenta, iar Nitache Stefan Badea, Cristi Antonel Bunu si Gabriel Constantinescu, apropiati ai omului de afaceri galatean, de complicitate la dare de mita.

Citeste si: Catalin Chelu si celelalte trei persoane implicate in dosarul mita au primit mandate de arestare pentru 29 de zile

CATALIN CHELU a fost acuzat ca, din august si pana in 12 noiembrie 2010, i-a promis chestorului sef DAN VALENTIN FATULOIU suma de un milion de euro. In schimbul banilor, Fatuloiu – care, potrivit procurorilor DNA, a fost denuntator in acest dosar – trebuia ca, in calitatea sa de secretar de stat in Ministerul Administratiei si Internelor, sa “indeplineasca acte contrare indatoririlor de serviciu, respectiv sa stopeze prelucrarea in sistem integrat a informatiilor din dosarele penale avand ca obiect infractiuni comise de catre CHELU CATALIN CONSTANTIN si persoanele apropiate acestuia”.

In 23 noiembrie 2010, Fatuloiu a fost revocat din functie, la scurt timp dupa scandalul privind mita de un milion de euro care i-ar fi fost promisa de Chelu pentru a-i rezolva dosarele penale. Decizia a fost luata in urma verificarilor facute de Corpul de control al MAI la Inspectoratul de Politie al Judetului Neamt. Controlul a fost dispus in urma asasinatului din 14 noiembrie de la Piatra Neamt si dupa ce fostul sef al IPJ Neamt Aurelian Vasea Soric a fost acuzat ca ar “pactiza” cu lumea interlopa. Aurelian Soric si-a dat demisia la scurt timp dupa declansarea scandalului de la Neamt si a fost cercetat disciplinar la nivelul MAI.

 

Sursa foto: economica.net