Oprescu are planuri mari: Vrea sa faca parcare subterana la Piata Charles de Gaulle

Sorin Oprescu nu renunta la proiectul de a realiza o parcare subterana la Piata Charles de Gaulle. Edilul-sef a anuntat ca va lansa licitatia pentru realizarea acestei parcari, dar si pentru parcarea subterana de la Edgar Quinet, in zona Universitatii de Arhitectură “Ion Mincu”.

Primaria Capitalei cauta constructori pentru parcarile de la Piata Charles de Gaulle si Edgar Quinet. Primarul general, Sorin Oprescu, a anuntat ca va lansa in Sistemul Electronic de Achizitii Publice licitatiile pentru realizarea celor doua parcari. 

Parcarea de la Piata Charles de Gaulle face parte dintr-un proiect mai amplu care cuprindea si realizarea unui pasaj rutier pe sub Bulevardul Aviatorilor si a unui mall subteran. 

“Dorim sa incepem parcarea de sub bulevardul Aviatorilor. O intrare va fi la fostele garaje de acolo si una in fata la Institutul Nicolae Iorga. S-a renuntat la tunelul de sub Piata Charles de Gaulle. A ramas numai parcarea”, declara Oprescu la sfarsitul lui august. 

Parcarea subterana de la Piata Charles de Gaulle va avea trei nivele, 603 locuri si va costa 44,9 milioane de euro. Conform proiectului initial, la primul nivel al parcarii era prevazuta si o galerie comerciala. 

 sursa foto: oradeiasi.oradestiri.ro